SOCIAL: Senat: Persoanele care minimalizează în public Holocaustul, pedepsite cu închisoare sau amendă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Senat: Persoanele care minimalizează în public Holocaustul, pedepsite cu închisoare sau amendă

Senatorii au adoptat, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca persoanele care minimalizează în mod evident, prin orice mijloace, în public, Holocaustul ori efectele sale să fie pedepsite cu închisoare de la 6 luni la trei ani sau cu amendă, propunerea fiind iniţiată de Crin Antonescu.

Prin proiectul de lege se mai propunea ca persoanele care participă la constituirea unei organizaţii cu caracter legionar sau aderă la o astfel de organizaţie să fie pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, însă această prevedere a fost eliminată de Comisia juridică, membrii acestei comisii invocând intrarea în vigoare a noului Cod Penal.

Proiectul de lege a fost semnat, alături de Antonescu, de deputaţii liberali Andrei Gerea şi George Scutaru.

Potrivit iniţiativei legislative, confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri legionare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la trei ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se va sancţiona şi utilizarea în public a simbolurilor legionare - drapele, insigne, uniforme, sloganuri, formule de salut, precum şi orice alte asemenea însemne. Acestea nu constituie infracţiune dacă fapta este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei şi interesul este exprimat în sensul protecţiei drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi al prevenirii şi combaterii incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Senatul a dezbătut în calitate de primă Cameră sesizată propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului unor persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro