Procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de trei miliarde de lei pe bunurile lui Andrei Chiliman şi ale celorlalţi trei inculpaţi din dosarul privind atribuirea preferenţială de lucrări unor firme de la care primeau "comisioane" de 10% din valoarea contractelor încheiate.
Fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu a afirmat, luni după-amiază, la ieşirea de la DNA Ploieşti, că procurorii au pus sechestru pe bunuri în valoare de trei miliarde de lei in dosarul în care este cercetat alături de primarul Sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, de consiliera acestuia, Ioana Costescu, şi de consilierul local Ion Brad, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Moisescu a spus că, în ceea ce-l priveşte, a fost instituit sechestru pe case, acţiuni şi conturi şi că, cel mai probabil, va contesta măsura asigurătorie.
În privinţa documentului găsit de către procurori la percheziţia domiciliară făcută la locuinţa lui Moisescu, prin care soacra acestuia îşi împrumuta fiica cu suma de 670 de milioane de euro, Vlad Moisescu a spus că acel document nu are nicio legătură cu Primăria Sectorului 1.
"Este un act sub semnătură privată, care nu a avut niciun fel de consecinţă, dar, cel mai important, nu are nicio legătură cu Primăria Sectorului 1", a spus Moisescu.
Acesta a declarat că suma de 670 de milioane de euro care apare în actul de împrumut dintre soacra şi soţia sa nu este cea reală şi că în acel document este vorba despre "o eroare materială de denominare" făcută de "cel care a întocmit actul".
Întrebat dacă va achita acest prejudiciu, Moisescu a răspuns: "Care prejudiciu, domnişoară?", adăugând că un prejudiciu se stabileşte în urma unui proces în instanţă.
Vlad Moisescu a catalogat drept "o copilărie" ceea ce se întâmplă.
La scut timp de la ieşirea lui Moisescu din DNA Ploieşti au părăsit sediul instituţiei şi Andrei Chiliman, precum şi consiliera sa personală Ioana Costescu.
Chiliman a declarat că i-a fost pus sechestru "pe declaraţia de avere".
"Pe declaraţia mea de avere s-a pus sechestru. Mai mult nu spun", a afirmat Chiliman.
Întrebat dacă va contesta decizia, edilul a răspuns: "Evident că o voi contesta".
La rândul său, Ioana Costescu a spus că deţine un apartament care valorează mai puţin de 100.000 de euro şi că va contesta măsura sechestrului asigurător.
La ora transmiterii acestei ştiri, în sediul DNA Ploieşti se mai află consilierul local bucureştean Ion Brad pe bunurile căruia este instituit, de asemenea, sechestru asigurător.
Potrivit unor surse judiciare citate de MEDIAFAX, anchetatorii au descoperit, în urma percheziţiilor de săptămâna trecută făcute la locuinţa lui Vlad Moisescu, un contract prin care soacra fostului trezorier al PNL îşi împrumuta fiica cu suma de 670 de milioane de euro, acest contract fiind considerat suspect de către procurori ţinînd cont de acuzaţiile care i se aduc lui Vlad Moisescu.
Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, şi Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Andrei Chiliman, sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, iar Andrei Chiliman şi consilierul local din Sectorul 1 Ion Brad, de constituirea a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă într-un dosar privind atribuirea preferenţială de lucrări unor firme de la care primeau "comisioane" de 10% din valoarea contractelor încheiate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, vineri noapte, ca Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad să fie cercetaţi în libertate, sub control judiciar, în acest dosar.
Anchetatorii susţin că Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infracţional încă din 2004, din care au făcut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman şi Ion Brad, urmărind "comiterea unor fapte de corupţie care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10 şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare de la agenţii economici favorizaţi în câştigarea procedurilor de achiziţie publică şi pe parcursul derulării contractelor încheiate cu Primăria Sectorului 1".
Potrivit unor documente ale anchetatorilor, obţinute de MEDIAFAX, Vlad Moisescu ar fi fost creierul acestui mod de operare, iar Ioana Costescu, care îi respecta cu stricteţe "ordinele", le impunea funcţionarilor Primăriei Sectorului 1 şi controla modul în care aceştia le execută, motiv pentru care "toţi funcţionarii primăriei o ştiau de frică". Totodată, Ioana Costescu ar fi reprezentat interfaţa lui Moisescu în relaţiile cu reprezentanţii firmelor care aveau contracte cu Primăria şi care trebuiau să remită cei 10-15% ceruţi din banii încasaţi din contractele atribuite ilegal.
Anchetatorii explică şi modul de operare al grupării, arătând că principalii acţionari sau reprezentanţi ai firmelor importante erau contactaţi personal de Moisescu şi de Costescu, care le pretindeau colaborarea cu primarul Chiliman şi cu directorii serviciilor de investiţii şi achiziţii, respectiv Robert Grigorescu, Eugen Milea, Bogdan Piţigoi, Răzvan Munteanu, Ciprian Ghioacă şi o altă persoană, decedată între timp, spunând că trebuie să plătească acel "comision" impus de aceştia.
În cazul în care o firmă ar fi refuzat să plătească mita, respectiv "comisionul" impus de gruparea lui Moisescu, respectiva firmă nu ar mai fi câştigat niciodată vreo procedură de achiziţie publică în Sectorul 1. Mai mult, în anumite cazuri s-ar fi ajuns şi la ameninţări la adresa reprezentanţilor firmelor care ar fi refuzat să "cotizeze", se arată în documentele anchetatorilor.
Banii primiţi de la reprezentanţii firmelor cărora li se atribuiau preferenţial contractele ar fi fost împărţiţi, 30% ajungând la primarul Chiliman, câte 15% la Moisescu, Costescu şi Brad, 10% la PNL Sector 1, iar diferenţa de 15% ar fi fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcţionarilor care au sprijinit, în diferite modalităţi, la derularea activităţilor ilicite.