SOCIAL: RECOMANDĂRILE medicilor pentru perioada de caniculă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: RECOMANDĂRILE medicilor pentru perioada de caniculă

Medicii recomandă oamenilor ca în zilele caniculare să evite expunerea prelungită la soare între orele 10.00 şi 17.00, să bea un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute, să mănânce fructe şi legume, să evite consumul de alcoolul, cafea şi sucuri răcoritoare carbogazoase.

Vremea este călduroasă, luni, în toată ţara, cu temperaturi de peste 35-36 de grade, caniculară în regiunile vestice şi nord-vestice, iar indicele de temperatură-umezeală depăşeşte pragul critic.

Judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare vor fi sub avertizare cod portocaliu de caniculă marţi, când se vor înregistra temperaturi de 38-39 de grade, iar Bucureştiul şi 32 de judeţe au fost atenţionate cu cod galben, fiind anunţate temperaturi de 35-37 de grade şi disconfort termic accentuat.

Medicii recomandă ca, în perioadele cu temperaturi care depăşesc 37 de grade şi cu indice de temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic, oamenii să consume zilnic cel puţin doi litri de lichide, fără să aştepte să apară senzaţia de sete, respectiv un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute. De asemenea, trebuie să se consume cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.

În zilele caniculare trebuie evitat consumul de alcool, inclusiv bere sau vin, pentru că favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, dar şi de băuturi cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice.

Medicii mai recomandă ca în zilele canciulare să fie evitate plimbările prin soare, între orele 10.00 şi 17.00, dar şi efortul fizic, iar în spaţii închise, aparatul de aer condiţionat să fie reglat astfel încât temperatura să fie doar cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală.

Persoanele care trebuie să iasă din casă în orele amiezii trebuie să poarte haine din bumbac, in sau mătase naturală, de culoare deschisă şi să aibă pe cap pălării de soare. Totodată, se recomandă, înainte de a pleca de acasă, aplicarea pe faţă, braţe şi picioare a unei creme cu factor de protecţie ridicat.

O atenţie deosebită trebuie acordată sugarilor şi copiilor mici, care trebuie feriţi de căldură, umiditate excesivă şi curenţi de aer. De asemenea, alimentaţia nu trebuie modificată în această perioadă, iar sugarii vor fi alăptaţi ori de câte ori solicită acest lucru. Mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă, fără adaos de conservanţi, mai recomandă specialiştii.

Copiii care vor pleca în tabără trebuie să beneficieze de condiţii corespunzătoare de cazare, iar alimentaţia acestora să respecte normele de igienă. De asemenea, cei care îi însoţesc trebuie să aibă grijă ca aceştia să fie hidrataţi corespunzator, să nu se joace în soare la orele caniculare, să aibă capul acoperit, iar acolo unde există bazine, copiii să fie supravegheaţi pe toată durata scăldatului.

Medicii atrag atenţia că o altă categorie vulnerabilă la temperaturile ridicate este cea a persoanelor vârstnice şi cu afecţiuni cronice. Specialiştii le recomandă acestor persoane să rămână în casă între orele 10.00 şi 17.00, iar dacă trebuie să iasă din locuinţă, să folosească îmbrăcăminte adecvată şi să aibă capul acoperit. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni trebuie să continue tratamentul conform indicaţiilor primite de la medici.

Expunerea corpului la temperaturi ridicate reprezintă un stres asupra organismului. Dacă organismul nu reuşeşte să-şi menţină temperatura în jur de 37 grade Celsius sau pierderile de apă şi săruri nu sunt înlocuite în mod adecvat, pot apărea crampele de căldură, insolaţia, epuizarea şi chiar şocul hipertermic, potrivit specialiştilor.

Crampele de căldură apar la nivelul abdomenului, braţelor, membrelor inferioare, mai ales atunci când transpiraţia este abundentă, în timpul unor activităţi fizice solicitante. Dacă aceste crampe durează mai mult de o oră, este necesar consultul medical.

Epuizarea cauzată de caniculă apare după câteva zile de călduri excesive şi se manifestă prin somnolenţă, senzaţia de slabiciune şi oboseală, somn agitat sau insomnie. Aceste stări pot fi combătute prin odihnă în locuri răcoroase, consumul de lichide, însă dacă simptomele continuă, trebuie solicitat ajutorul medicului.

Insolaţia poate apărea după o expunere directă şi prelungită a capului la soare şi se manifestă prin: dureri de cap violente, somnolenţă, greaţă şi eventual pierderea cunoştinţei, febră şi uneori arsuri ale pielii. Riscul de insolaţie este mult mai ridicat la copii.

Şocul hipertermic apare ca urmare a incapacităţii organismului de a-şi menţine temperatura normală, fiind o urgenţă medicală. În cazurile de şoc hipertermic, temperatura creşte repede şi ajunge sau depăşeşte 40 de grade Celsius. Simptome şocului sunt: piele foarte caldă, roşie şi uscată, dureri de cap violente, dezorienatare şi pierderea cunoştinţei (leşin), iar în unele cazuri şi convulsiile.

Pentru persoana aflată în şoc hipertermic trebuie solicitat serviciul de ambulanţă, iar până la sosirea echipajului medical, aceasta va fi dusă la umbră şi udată cu apă rece. Medicii atrag atenţia că, fără acordarea rapidă a îngrijirilor medicale, şocul hipertermic poate fi fatal.

Căldura este mai greu de suportat în primele zile de caniculă, pentru că organismul nu este obişnuit cu temperaturile ridicate. Pentru a limita efectele canciulei în locuinţe, ferestrele expuse la soare vor fi închise, iar jaluzelele sau draperii vor fi trase. De asemenea, pentru a reduce temperatura din casă este bine ca lumina artificială să fie menţinută la intensitate scăzută şi utilizată pentru perioade mai scurte, iar orice aparat electro-casnic de care nu este nevoie trebuie să fie închis.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro