SOCIAL: Proiect de OUG: Combaterea braconajului în Delta Dunării se va face de Comisariatul de Control Integrat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Proiect de OUG: Combaterea braconajului în Delta Dunării se va face de Comisariatul de Control Integrat

Combaterea braconajului piscicol şi cinegetic în Delta Dunării, de care se ocupă în prezent şapte instituţii cu atribuţii de control, se va face de Comisariatul de Control Integrat, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă (OUG), pus în dezbatere publică de Ministerul Mediului.

Proiectul de OUG vizează modificarea şi completarea Legii nr.82/ 1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", precum şi modificarea şi completarea altor acte normative.

În acest moment, prin Hotarârea Guvernului nr. 1217/2012, este aprobată structura organizatorică a Administraţiei Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării" (ARBDD) care cuprinde şi Direcţia Comisariatul de Control Integrat "Delta Dunării", având ca scop principal combaterea braconajului piscicol şi cinegetic din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Comisariatul de Control Integrat "Delta Dunării" coordonează din punct de vedere programatic şi funcţional, toate organismele de control ce se află în subordinea/structura/coordonarea sau sub alte autorităţi ale administraţiei publice centrale ori deconcentrate ale acestora în cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute de art.12 din Legea nr.82/1993 şi colaborează cu structurile Ministerului Administratiei şi Internelor. Actualmente pentru combaterea braconajului piscicol si cinegetic în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării sunt 7 (şapte) instituţii cu atribuţii de control şi constatare.

Prin proiectul de act normativ se urmăreşte crearea unui organism unic de control în vederea combaterii braconajului piscicol şi cinegetic pentru evitarea situaţiilor de suprapunere de atribuţii şi control în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, se mai spune în nota de fundamentare.

Potrivit proiectului de OUG, în cadrul ARBDD funcţionează Comisariatul de Control Integrat "Delta Dunării", care realizează supravegherea întregului perimetru al rezervaţiei, având atribuţii în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării şi sancţionării încălcării prevederilor legale privind protecţia mediului, a fondului cinegetic şi a resursei piscicole. Conducerea Comisariatului de Control Integrat "Delta Dunării" va fi asigurată de un comisar şef, având în subordine, comisari, inspectori ecologi şi agenţi ecologi."

Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor săvârşite în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, prevăzute în mai multe acte normative, se realizează de personalul Comisariatului de Control Integrat "Delta Dunării", se mai spune în proiect.

Personalul, bugetul şi patrimoniul aferent activităţilor de combaterea braconajului în perimetrul Rezervaţie Biosferei "Delta Dunării", din cadrul Serviciului Controlul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" Tulcea al Gărzii Naţionale de Mediu, vor fi preluate prin transfer de către ARBDD, pe bază de protocol în 30 de zile de la publicarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului.

Ministerul Mediului, prin Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, va verifica activităţile de reglementare şi control desfăşurată de ARBDD şi aplică sancţiunile corespunzătoare conform prevederilor legale în vigoare, mai prevede proiectul de act normativ.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro