Curtea Constituţională a decis miercuri că Legea Dialogului Social şi cea privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale ale profesorilor sunt constituţionale, respingând contestaţiile depuse de opoziţie.
Deputatul social-democrat Mircea Duşa a anunţat, în 21 aprilie, că PNL şi PSD au contestat la CCR "procedura şi modul abuziv prin care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului" pe Codul de Dialog Social şi pe Legea ce eşalonează drepturile salariale ale unor profesori. El a spus că ambele legi nu au avut avizul Consiliului Economic şi Social (CES) şi că sindicatele, în privinţa Codului de Dialog Social, cât şi profesorii, în privinţa Legii salarizării profesorilor, nu au primit informaţiile necesare înainte de angajarea răspunderii Executivului.
Guvernul şi-a angajat răspunderea, în 18 aprilie, pe cele două proiecte. Codul Dialogului Social cuprinde un set de acte normative precum: Legea dialogului social, Legea patronatelor, Legea sindicatelor, Legea conflictelor colective de muncă, Legea contractelor colective de muncă şi Legea de organizare a Consiliului Economic şi Social.
În ceea ce priveşte Legea privind salariile profesorilor, aceasta a fost adoptată de Guvern pentru a contracara deciziile judecătoreşti prin care a fost dispusă reîncadrarea dascălilor, începând cu anul 2010, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii 221/2008, privind majorarea salariilor cu 50%. Conform Guvernului, dacă nu se adoptă proiectul de lege privind uniformizarea salariilor profesorilor, Executivul este obligat la un efort bugetar suplimentar de 500 de milioane de euro în acest an.