Procurorii fac luni percheziţii la Universitatea din Târgu Jiu, într-un dosar în care sunt cercetaţi un profesor şi studenţi care i-ar fi dat mită pentru a-i ajuta să obţină note de trecere la examenul de licenţă şi pentru a le da lucrări de licenţă gata făcute.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justriţie arată, într-un comunicat de presă, că procurorii fac percheziţii simultane la patru adrese din Târgu Jiu şi Bucureşti.
Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc şi la sediul Universităţii din Târgu Jiu.
Un cadru didactic universitar şi studenţi sunt cercetaţi în acest caz pentru dare mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu. Cadrul didactic este suspectat că, în cursul lunilor iulie - septembrie, ar fi solicitat şi primit bani de la studenţi "pentru a le facilita obţinerea unor rezultate favorabile la examenul de licenţă, precum şi a le furniza lucrări de licenţă gata elaborate", arată Parchetul instanţei supreme.
Acţiunea este sprijinită de Direcţia de Investigare a Fraudelor din Poliţia Română şi Direcţia Generală Anticorupţie, fiind făcută cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.