Procurorii şi poliţiştii fac, joi, zece percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la reprezentanţii unor firme suspectaţi de evaziune fiscală, prin care au produs un prejudiciu de aproximativ cinci milioane de euro, printre suspecţi fiind şi cetăţeni străini.
Potrivit anchetatorilor, zece persoane, între care şi cetăţeni străini, sunt suspectate că, prin intermediul mai multor firme, ar fi încheiat tranzacţii fictive pentru a deduce TVA.
Mai multe persoane vor fi duse la audieri, la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice de la Poliţia Sector 5, pentru trei dintre suspecţi fiind emise mandate de aducere, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei şi Parchetului Tribunalului Bucureşti.
Prejudiciul produs în acest caz, prin evaziune fiscală, a fost estimat de anchetatori la cinci milioane de euro.
Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii bucureşteni, sub supravegherea Parchetului Tribunalului Bucureşti, acţiunea fiind sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Serviciul Român de Informaţii.