Omul de afaceri Daniel Capră, patron al echipei de fotbal Petrolul Ploieşti şi denunţător al fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu a fost adus, vineri, din arest la sediul DNA Ploieşti, pentru a fi audiat, la intrare Capră spunând că este pregătit pentru confruntare cu Bădescu.
Finanţatorul clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Daniel Capră, aflat în arest preventiv într-un dosar în care a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, a fost adus, vineri, la sediul DNA Ploieşti, unde va fi audiat în dosarul fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, pe care l-a denunţat pentru luare de mită.
La intrarea în sediul DNA, Capră le-a spus jurnaliştilor că este pregătit pentru confruntare cu Bădescu şi că fostul edil a primit bani de la el.
Surse judiciare au declarat că la DNA Ploieşti urmează să fie adus şi fostul primar al Ploieştiului.
Patronul echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, Daniel Capră, este denunţător în dosarul de corupţie al fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, iar fratele lui Capră, Nicolae, şi concubina acestuia sunt martori, declara, în 4 martie, avocatul lui Bădescu, Tănase Plăiaşu.
În 3 martie, primarul Iulian Bădescu a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local. Ulterior, el a fost arestat preventiv de Tribunalul Prahova. În 10 martie, Bădescu şi-a dat demisia din funcţia de primar al Ploieştiului şi din funcţiile deţinute în PSD, renunţând şi la calitatea de membru al acestei formaţiuni politice. Iulian Bădescu era preşedintele organizaţiei municipale a PSD Ploieşti.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii Serviciului teritorial Ploieşti al instituţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul lui Iulian Bădescu, fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).
Conform anchetatorilor, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, a semnat, în 21 ianuarie 2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară "Lupii Galbeni 2012" Ploieşti, iar în 28 iunie 2013 a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8.000.000 lei, în trei tranşe, către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală.
"Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menţionată, precum şi obţinerea de către Asociaţia Comunitară «Lupii Galbeni 2012» Ploieşti a unui folos necuvenit de aceeaşi valoare. Prin semnarea contractului şi a regulamentului sus menţionate, inculpatul Bădescu Iulian şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi a încălcat dispoziţiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale", se arăta în comunicatul citat.
Potrivit aceluiaşi document, Bădescu i-a pretins unui reprezentant al Asociaţiei Comunitare "Lupii Galbeni 2012" Ploieşti, în schimbul derulării contractului de asociere şi a regulamentului de aplicare a contractului, precum şi a efectuării plăţilor către asociaţie, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, ale cărei interese erau reprezentate de Asociaţia Comunitară, precum şi foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului şi a cazării, în perioadele ianuarie - februarie 2013, respectiv ianuarie - februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde Iulian Bădescu a însoţit echipa în desfăşurarea cantonamentului.
În decembrie 2012, Consiliul Local Ploieşti a aprobat alocarea câtorva milioane de euro de la bugetul local, suma finală variind în funcţie de performanţele competiţionale ale echipei Petrolul. Întrucât echipa a câştigat Cupa României şi s-a plasat pe un loc de top în Campionatul Naţional, suma finală aprobată a fost de trei milioane de euro, bani care să fie folosiţi, conform contractului, pentru salariile şi premiile jucătorilor şi ale staff-ului.
La începutul anului trecut, DNA a deschis o anchetă în acest caz, consilierii locali, dar şi primarul Iulian Bădescu fiind chemaţi pentru audieri în acest dosar, în care investigaţia nu s-a finalizat.
În luna martie a anului trecut, Asociaţia "Lupii Galbeni", ONG prin intermediul căreia echipei de fotbal Petrolul Ploieşti i s-a promis alocarea a trei milioane de euro de la bugetul municipiului Ploieşti pentru performanţele competiţionale obţinute de Petrolul a dat în judecată municipiul Ploieşti pe motiv că autorităţile locale au achitat doar aproximativ 1,7 milioane de euro din suma promisă, în condiţiile în care între autorităţile locale şi Asociaţia "Lupii Galbeni" există un contract cu privire la alocarea banilor. În octombrie 2014, Asociaţia "Lupii Galbeni" a pierdut procesul intentat municipiului Ploieşti la Tribunalul Prahova.
Gruparea Petrolul Ploieşti traversează o criză financiară de la sfârşitul anului trecut, acţionarii Daniel şi Nicolae Capră precum şi directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.
În 6 februarie, Tribunalul Prahova a admis cererea societăţii care administrează clubul Petrolul Ploieşti de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 6 aprilie.
Acţionarii Petrolul Ploieşti, Daniel şi Nicolae Capră, şi directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, trimişi în judecată în decembrie 2014 sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 15 milioane de euro, sunt în arest preventiv. Ei au fost plasaţí în mai multe rânduri în arest la domiciliu prin decizia Tribunalului Prahova, însă de fiecare dată procurorii au contestat decizia, iar Curtea de Apel Ploieşti a menţínut arestul preventiv.