Vicepremierul Gabriel Oprea precizează că ordonanţa privind plata muncii în zilele libere se adresează întregului sistem de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi că a promovat-o pentru a preveni disfuncţiile care ar putea apărea în acest sistem, unde programul este unul permanent.
"Ordonanţa adoptată de Guvern privind plata muncii în zilele libere se adresează întregului sistem de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. În calitate de vicepremier pentru siguranţă naţională am promovat acest act normativ pentru a preveni disfuncţiile care ar fi putut apărea în acest sistem în care, este evident pentru toată lumea, că programul de lucru nu este unul normal, ci este unul cu caracter permanent, 24 din 24 de ore", afirmă vicepremierul Gabriel Oprea, ministru de Interne, într-o declaraţie pentru MEDIAFAX.
Vicepremierul Oprea menţionează că soluţia existentă până la adoptarea ordonanţei, aceea prin care munca depusă în zilele libere sau de sărbătoare era compensată doar prin timp liber, nu era îndeajuns pentru instituţiile care şi aşa au un deficit de personal în raport cu numărul tot mai mare de misiuni pe care trebuie să le îndeplinească.
"Toată lumea ştie că militarii, poliţiştii, pompierii sunt primii care răspund «prezent», atunci când este vorba de ameninţări la adresa securităţii naţionale, de urgenţe civile, de misiuni de ordine publică sau de situaţii de urgenţă cauzate de fenomenele meteo. În toate aceste momente, angajaţii noştri sunt mereu lângă oamenii aflaţi în dificultate, indiferent că este zi sau noapte, sâmbătă sau duminică, sărbătoare de Paşte, 1 Mai sau de Crăciun", argumentează Gabriel Oprea, adăugând că "la Armată, Poliţie, Pompieri sau Jandarmerie nu se închide niciodată".
"Aici nu poţi să spui - «Ne pare rău, nu putem interveni să salvăm oamenii pentru că e duminică şi nu avem angajaţi la serviciu»", spune vicepremierul.
El reaminteşte că riscul unor blocaje în sistem puteau apărea pe fondul numărului redus de personal, oferind ca exemplu situaţia din Ministerul Afacerilor Interne, unde de aproape 4 ani promoţiile Academiei de Poliţie nu au putut fi încadrate la termen sau deciziile prin care un număr foarte mare de angajaţi au ieşit din sistem prin disponibilizare.
"Efectele acelor decizii se simt în prezent şi totul se reflectă asupra gradului de siguranţă al cetăţeanului", precizează Gabriel Oprea, afirmând că deşi percepţia poate fi aceea că aceşti angajaţi vor avea salarii crescute, principalul beneficiar va fi cetăţeanul şi nevoia sa de siguranţă.
"În fond, aici nu vorbim de sporuri, ci de o recunoaştere a drepturilor pentru munca prestată de militari, poliţişti, funcţionari cu statut special din penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională", spune Oprea.
El anunţă că, în aceeaşi logică, a creşterii siguranţei cetăţeanului, a mai luat o decizie importantă, cea vizând alocarea de carburanţi pentru instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, iar în mod special pentru Ministerul Afacerilor Interne este în curs de pregătire o achiziţie de autospeciale destinate muncii operative.
"Nu putem accepta explicaţia că nu avem maşini, că dacă avem maşini nu avem carburanţi şi de aceea nu putem să asigurăm ordinea publică. Aşa că, în cel mai scurt timp, oamenii din Ministerul Afacerilor Interne vor avea toate aceste mijloace la îndemână, iar acest lucru se va vedea şi se va simţi în stradă, acolo unde avem datoria să asigurăm tuturor cetăţenilor un climat de siguranţă", conchide Oprea.
La propunerea vicepremierului Gabriel Oprea, Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, ordonanţa de urgenţă care stabileşte că militarii, poliţiştii şi ceilalţi angajaţi din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vor putea fi plătiţi, de la 1 iulie 2014, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi de sărbătorile legale, cu o majorare de 75% din salariul de bază, proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective, în cazul neacordării de timp liber corespunzător.