Informaţiile au fost comunicate de către directorul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Robert Lorentz, în urma materialului publicat de NewsIn vineri.
În material se arăta că ASPA a răspuns după mai mult de o lună unei reclamaţii privind agresiunile comise de câinii vagabonzi din cartierul Drumul Taberei, zona bulevardului 1 Mai (fosta stradă Compozitorilor) şi a intersectiei acestuia cu strada Sibiu. Aflaţi pe teren în cursul zilei de joi, reprezentanţii instituţiei au comunicat că se deplasează spre zona unde se află câinii, cu scopul de a-i fotografia. "Asta e procedura. Mai întâi trebuie pozaţi şi de-abia apoi vedem ce e făcut", au afirmat angajaţii ASPA.
Şeful ASPA mai spune că, Ținând cont de numărul limitat de locuri din bazele sale, instituţia pe care o conduce "desfășoară anchete cu scopul identificării câinilor agresivi, pentru a fi ridicați de pe domeniul public".
"În ceea ce privește cazul reclamat, acesta va fi soluționat săptămâna viitoare", a promis Lorentz, în urma materialului publicat de NewsIn.
Cazul câinilor agresivi din Drumul Taberei fusese reclamat de bucureşteni, la sfârşitul lunii ianuarie, atât Primăriei Capitalei, cât şi edililor sectorului 6.