La Roşia Montană, câteva sute de susţinători ai proiectului s-au strâns în centrul comunei. Mitingul pentru demararea proiectului minier din Munții Apuseni este autorizat şi este organizat de Sindicatul Minerilor din Roşia Montană.
Oamenii de la Roşia Montană scandează şi au pancarte cu mesaje de genul: „Vrem să muncim, proiectul să-l pornim", „Nu suntem căpșunari, suntem mineri", „Vrem să muncim, nu să cerșim", "Stăm pe aur şi murim de foame", "Vrem locuri de muncă, nu locuri de veci" .
Printre cei prezenţi la adunarea de la Roşia Montană se află nu numai localnici, ci şi persoane care au venit din alte localităţi din Munţii Apuseni.
În paralel, la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, are loc un miting de protest intitulat "Vrei să salvezi Roşia Montană: Demonstrează!'", organizat de Asociaţia "Alburnus Maior", care se opune proiectului, alături de CNS Cartel Alfa.
Protestatarii scandează lozinci precum: "Salvaţi Roşia Montană!", "Trădarea de ţară, în aur se măsoară!". La miting au venit peste 300 de persoane, atât din Capitală, cât şi din alte oraşe. Protestul din Capitală stă sub sloganurile: „Roşia Montană nu e de pomană" şi „Nu dăm Roşia Montană pentru tot aurul din lume".
Un protest împotriva proiectului de la Roşia Montană se desfăşoară şi la Cluj-Napoca, în Piaţa Unirii, unde circa 30 de ecologişti au strigat "Salvaţi Roşia Montană!". Cei câţiva tineri prezenţi la protest au adus pancarte cu mesaje ca: "'Gabriel, păstrează cianura, România păstrează aurul', "Soliari cu protestele din Bucureşti', "Salvaţi Roşia Montană".
La începutul acestei luni, Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că o decizie privind exploatarea minieră de la Roşia Montană ar putea fi luată la sfârşitul lunii ianuarie şi că în acest moment el este convins în proporţie de 90% că acest proiect este benefic.
"O să mai avem o comisie tehnică la începutul acestui an, pentru că am clarificat pe parcurs aceste probleme (...) Dacă aceste condiţii de mediu vor fi îndeplinite, atunci vom propune Guvernului avizul", a declarat ministrul. "Va trebui luată o decizie. Eu cred că, în ce mă priveşte, dacă nu intervin alte elemente - va trebui să am o discuţie cu comisia tehnică, din care eu nu fac parte - la sfârşitul lunii ianuarie, vom putea avea un verdict. Mai aştept un răspuns şi de la Ministerul Culturii", a precizat Borbely.