SOCIAL: Ministrul Sănătăţii: Aşteptăm avizul Comisiei Europene pe pachetul de servicii care va fi introdus din 2014 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Ministrul Sănătăţii: Aşteptăm avizul Comisiei Europene pe pachetul de servicii care va fi introdus din 2014

Comisia Europeană urmează să dea avizul pe pachetul de servicii care va fi introdus din 2014, după care documentul va fi supus adoptării, pachetul minimal urmând să fie finanţat exclusiv de la bugetul de stat, a declarat joi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

"Aşteptăm, sper eu foarte curând, avizul Comisiei Europene pe pachetul de bază, şi în această situaţie el poate fi supus mai departe adoptării, iar noi, în continuare, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională, să ne pregătim de introducerea lui. De asemenea, procedura este şi pentru pachetul minimal, care va fi finanţat exclusiv din bugetul de stat", a spus Eugen Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că specialiştii instituţiei sunt pregătiţi să evalueze modul în care toate aceste reforme se vor regăsi în sistemul sanitar românesc.

"Cred că, în acest moment, bugetele (MS şi CNAS, n.r.) sunt cele pe care Guvernul şi le-a asumat şi înaintat Parlamentului. Începând de mâine (vineri, n.r.) vor începe dezbaterile în comisiile de specialitate şi, probabil, până la mijlocul lunii decembrie vor fi adoptate. La fiecare procent economisit la spital, înseamnă că putem să facem între de cinci şi 20 de ori mai multe servicii medicale pre-spital", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Întrebat care este stadiul noii liste de medicamente compensate, ministrul a spus că "specialiştii lucrează la ea de opt luni".

"Se munceşte de opt luni de zile la actualizarea acestei liste şi numai cine nu vrea nu ştie acest lucru. Avem puţini specialişti în evaluarea tehnologiilor medicale. Dacă vreţi îi numărăm pe degetele de la o mână. Pe site-ul MS s-au afişat primele procese verbale sinteză de evaluare, cred că sunt până acum vreo 50 de dosare evaluate. Ştiu că până la sfârşitul săptămânii vor mai ieşi cu aproximaţie 50 de dosare, iar săptămâna viitoare încă 50. Cu alte cuvinte, procesul este în curs. Dacă acum putem vorbi de aproximativ 150-160 de molecule noi, problema noastră este ca să introducem pe piaţă acele molecule care, conform criteriilor medicale, pot să intre la compensare, la rambursare pe piaţă aceasta este problema fundamentală, pentru că vorbim de banul public", a precizat ministrul Sănătăţii.

Eugen Nicolăescu a mai spus că, potrivit calendarului stabilit cu FMI şi Comisia Europeană, 31 decembrie este data pentru prezentarea listei noi de medicamente compensate.

"Vom avea 100 de medicamente deja până la 24-25 noiembrie. Până la 1 decembrie le vom avea pe toate 150-160, urmând ca în cursul lunii decembrie să facem procesul legal de transparenţă decizională, aşa cum prevede legea, şi apoi demersurile de aprobare", a explicat ministrul Sănătăţii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro