Sutele de copii și adolescenți, îmbrăcați în costume cu flori au defilat pe traseul Primărie-Casa Cărții și au fost admirați de piteșteni, dar și de delegațiile străine înfrățite cu orașul Pitești, ambasadori și politicieni de la toate partidele politice.
La ediția din acest an expun flori și plante în piața centrală peste 200 de comercianți, iar în Pavilionul Expozițional Casa Cărții unde a avut loc și deschiderea alți 60 de participanți au standuri cu aranjamente florale inedite.
Președintele Senatului României, Mircea Geoană, a fost extrem de impresionat de sărbătoarea de la Pitești.
"Este cea mai frumoasă sărbătoare a unui municipiu din România, este un lucru extraordinar. Pentru cei care sunt poate mai înneguraţi de necazuri, de griji, cei care sunt mai încărunţiţi de necazuri şi de griji, mesajul meu este unul mai plin de speranţă şi de optimism. Când vedem astfel de frumuseţe, putem spune că sărbătoarea lalelelor este de fapt o sărbătoare a renaşterii, a primăverii, a frumuseţii şi a încrederii în viitor. Niciodată nu trebuie să ne pierdem speranţa că poate să fie şi mai bine în viitor. Oricât de greu ar fi, haideţi să avem o brumă de soare, o brumă de optimism şi o brumă de încredere că vii torul ne va aduce în sfârşit ceva mai bun", a spus în discursul său Mircea Geoană.
Primarul orașului Pitești, Tudor Pendiuc crede că Simfonia Lalelelor a ajuns un brand național.
"Este pentru mine o bucurie imensă, în primul rând pentru că ne aflăm împreună aici. Mulţumim lui Dumnezeu că după câteva zile de vreme nefavorabilă, ne-a dăruit un soare, ne-a dăruit o vreme după inimile şi sufletele noastre, ale piteştenilor, ale argeşenilor. Cu zeci de ani în urmă, în Piteşti s-a început plantarea bulbilor de lalea. Oameni inimoşi au dorit atunci frumuseţe şi sensibilitate. Cu siguranţă, ei nu au bănuit că, peste ani, Simfonia lalelelor va deveni un brand local şi, de ce nu, unul naţional. (...) Cu siguranţă nu se gândea nimeni atunci că Simfonia lalelelor va fi însoţită de o asemenea desfăşurare de tinereţe, de culoare, de frumuseţe şi sensiblitate ca această paradă a florilor, florile noastre, copiii", a declarat primarul Pendiuc.
Programul de vizitare a Simfoniei Lalelelor durează de vineri până duminică, între orele 9,00 și 20.00. Sâmbătă seara, în piața Primăriei va fi organizat un spectacol de excepție SIMPHOENIX susținut de formația „PHOENIX" și Filarmonica Pitești.