SOCIAL: Mihai Stoica şi George Copos au cerut un regim mai blând de executare a pedepselor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Mihai Stoica şi George Copos au cerut un regim mai blând de executare a pedepselor

Mihai Stoica şi George Copos, condamnaţi în dosarul transferurilor de jucători, au cerut, miercuri, Judecătoriei Sectorului 5 să le schimbe regimul de executare a pedepselor din închis într-unul mai blând.

Cei doi nu au fost aduşi la Judecătoria Sectorului 5, însă au fost reprezentaţi de avocaţi în faţa instanţei.

În cazul lui Copos, avocatul său, Viorel Roş, a spus instanţei că trebuie să se ţină cont de vârsta acestuia, de problemele de sănătate, dar şi de faptul că omul de afaceri a oferit de-a lungul timpului mai multe locuri de muncă.

"Vă rog să ţineţi seama de vârstă şi de faptul că are probleme de sănătate. S-a integrat în sistemul penitenciar şi acest lucru se afirmă şi în raportul de la Penitenciarul Rahova. (...) Pedeapsa trebuie să fie pedeapsă, nu supliciu", a spus avocatul Viorel Roş.

În ceea ce îl priveşte pe Mihai Stoica, avocata acestuia a invocat faptul că decizia ca fostul manager al echipei Steaua Bucureşti să execute pedeapsa în regim închis este nelegală, pentru că nu au fost arătate toate criteriile care au dus la stabilirea regimului.

"În loc să-l ajute să-i modifice caracterul în mod pozitiv, faptul că stă degeaba nu-l va ajuta, ci munca. (...) Încă din prima zi a cerut să muncească şi ţineţi cont de faptul că are o conduită ireproşabilă. Lăsarea lui la muncă nu ar crea probleme, asta l-ar ajuta să se reintegreze", a precizat apărătoarea lui Mihai Stoica.

Instanţa Judecătoriei Sectorului 5 urmează să ia o decizie în cazul celor doi, aceasta urmând să fie definitivă.

Mihai Stoica şi George Copos îşi execută pedepsele în regim închis, la Penitenciarul Rahova, în condiţiile în care fiecare dintre ei a fost condamnat la mai mult trei ani de închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, iar pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile. Tot în dosarul transferurilor au fost condamnaţi la închisoare Gheorghe Nețoiu, fraţii Ioan şi Victor Becali, Cristian Borcea şi Jean Pădureanu.

În cazul lui Cristian Borcea, Victor Becali şi Gheorghe Neţoiu, instanţele au decis, recent, schimbarea regimului de detenţie din închis în semideschis.

Gheorghe Popescu a formulat şi el, în aprilie, o cerere de schimbare a regimului de detenţie din închis într-unul mai blând, însă până la judecarea cauzei a decis să o retragă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro