Magistratul Florică Duţă, care judeca dosarul în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, a fost pensionat, cauza urmând să fie, cel mai probabil, repartizată aleatoriu unui nou complet de judecată.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de eliberare din funcţie, prin pensionare, a judecătorului Florică Duţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, după ce membrii Consiliului Superior al Magistraturii au luat act, în 18 iunie, de cererea magistratului.
Judecătorul Florică Duţă făcea parte, alături de Stan Mustaţă, din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care a primit spre soluţionare dosarul în care Dan Voiculescu şi alţi 12 inculpaţi din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări alimentare (ICA) au contestat condamnările primite la Tribunalul Bucureşti.
Judecătorul Stan Mustaţă a fost arestat în 30 aprilie şi ulterior trimis în judecată, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Şi Stan Mustaţă a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii, în 12 mai, o cerere de pensionare. Analizarea cererii lui Stan Mustaţă a fost amânată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii până la soluţionarea definitivă a dosarului în care magistratul este acuzat că ar fi cerut şi primit bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale.
Magistratul Stan Mustaţă trebuia să judece, în 29 aprilie , împreună cu Florică Duţă, apelurile formulate în dosarul privind privatizarea ICA.
Cu câteva ore înainte de judecarea dosarului, Stan Mustaţă a fost ridicat şi dus la audieri la DNA, iar ulterior magistratul a fost reţinut, fiind acuzat de fapte de corupţie în schimbul unor soluţii favorabile în dosare. În 30 aprilie, judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, care i-ar fi fost complice, au fost arestaţi preventiv, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti.
La termenul din 8 aprilie, Stan Mustaţă formulase o cerere de abţinere în dosarul ICA. Judecătorul arăta că, în urma unor materiale de presă "neadevărate", în care se relatează presupuse interese ale sale în acest dosar, formulează cererea de abţinere, pentru eliminarea oricăror dubii sau suspiciuni. Cererea a fost respinsă, astfel că Stan Mustaţă a continuat să judece acest dosar.
După arestarea lui Stan Mustaţă, în locul acestuia în completul care judecă dosarul ICA au fost repartizaţi alţi judecători.
În 10 iunie, avocaţii din dosarul privind privatizarea ICA au cerut judecarea cauzei de către un alt complet, stabilit prin repartizare aleatorie, solicitarea urmând să fie discutată în 1 iulie.
În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanţa a constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.
Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.
Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.