SOCIAL: Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta, ARESTAT pentru 30 de zile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta, ARESTAT pentru 30 de zile

Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de SC Grossman Engineering Group, al cărei administrator este.

În acest dosar a mai fost arestat omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în timp ce fostul consilier judeţean de Prahova Mihai Coman, reţinut şi el, va fi cercetat sub control judiciar.

Decizia a fost luată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă.

Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, şi oamenii de afaceri Mihail Marian Coman, Vladimir Răzvan Ciorbă şi Liviu Munteanu au fost reţinuţi de procurorii DNA, fiind suspectaţi că firmele acestora au obţinut fraudulos contractul din fonduri europene pentru extinderea canalizării din oraşul Comarnic.

Liviu Munteanu, administrator al SC Grossman Engineering Group SRL din aprilie 2014, a colaborat cu anchetatorii, recunoscând faptele de care este acuzat, astfel că procurorii nu au mai cerut arestarea sa.

În acelaşi dosar, deputaţii Sebastian Ghiță şi Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, care au fost plasaţi sub control judiciar, sunt acuzaţi că i-ar fi sprijinit pe cei patru să obţină acest contract, punând presiune şi exercitând ameninţări asupra conducerii SC Hidro Prahova, firma Consiliului Judeţean care derula proiectul european, pentru ca societăţile respective să primească contractul, să obţină prelungiri ale termenelor prevăzute în acesta şi să primească ilegal bani în timpul derulării proiectului.

Pe perioada controlului judiciar, Mircea Cosma nu-şi poate exercita funcţia de preşedinte al CJ Prahova.

Iulian Cristian Herţanu, administrator al S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L, este urmărit penal sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, schimbarea nelegală a destinaţiei fondurilor europene şi evaziune fiscală. Pentru aceleaşi infracţiuni sunt urmăriţi penal şi Mihail Marian Coman, administrator şi asociat la S.C. Indserv SRL Ploieşti şi S.C. Indserv Proiect SRL Ploieşti şi consilier al directorului SC Hidro Prahova SA, precum şi omul de afaceri Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator şi asociat la S.C. CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroeşti (Ilfov), S.C. CVR Activites Group SRL Bucureşti şi S.C. Gefam Pro SRL Dobroeşti.

Conform anchetatorilor, în perioada 2011- 2015, Iulian Cristian Herţanu, administrator de drept şi, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroeşti, Vladimir Ciorbă şi Mihai Marian Coman au constituit un grup infracţional pentru a-şi adjudeca fraudulos un contract de lucrări finanţat preponderent din fonduri europene.

Ei sunt acuzaţi că şi-au însuşit ilegal importante sume de bani, prin schimbarea destinaţiei fondurilor obţinute prin proiectul cu finanţare europeană şi prin sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către stat, prin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat.

Procurorii spun că la grupul infracţional a aderat, prin numirea ca administrator al S.C. Grossmann Engineering Group, începând cu 25 aprilie 2014, Liviu Munteanu, rolul său fiind acela de a semna documente în cadrul proiectului cu finanţare europeană şi de a asigura efectuarea unor plăţi către societăţile controlate de membrii grupului.

Anchetatorii susţin că pentru a obţine contractul cu firma la care Consiliul Judeţean Prahova este acţionar majoritar, cei patru au fost sprijiniţi de deputaţii Sebastian Ghiţă, Vlad Cosma şi de preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, urmăriţi penal în acest dosar pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi aflaţi sub control judiciar.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011 - 2015, preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale - activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai S.C. Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii S.C. Grossmann Engineering Group SRL - S.C. Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.

Deputatul de Prahova Sebastian Ghiţă şi fiul lui Mircea Cosma, deputatul PSD Vlad Cosma, sunt acuzaţi că ar fi intervenit pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale la nivelul unor funcţionari ai S.C. Hidro Prahova SA şi ar fi exercitat intervenţii asupra directorului general al acestei firme, pentru ca, prin prisma atribuţiilor de serviciu pe care aceştia le aveau, să determine atribuirea nelegală a contractului de la Comarnic către asocierea S.C. Grossmann Engineering Group SRL - S.C. Euroconstruct Trading 98 SRL. De asemenea, cei doi deputaţi sunt acuzaţi că au făcut intervenţii şi pe parcursul derulării contractului, pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală a plăţilor.

"Scopul grupului infracţional astfel format şi sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului şi însuşirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicaţi în numerar din conturi ale persoanelor juridice şi fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA şi 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)", arăta DNA.

Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârşitul anului trecut.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro