Ioan Niculae, fiica acestuia, fosta soţie şi o apropiată a lui sunt urmăriţi penal de procurorii DIICOT, pentru sustragere de sub sechestru şi spălare de bani, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Dosarul a fost deschis ca urmare a unor tranzacţii care, potrivit surselor citate, ar fi fost făcute cu scopul sustragerii de sub sechestru.
Mai precis, tranzacţiile ar fi fost făcute pentru a se evita sechestrarea unor bunuri în dosarul Romgaz-Interagro, mai spun aceleaşi surse.
Astfel, Ioan Niculae, fosta lui soţie, Domniţa Niculae, fiica acestuia, Adina Niculae, şi Nicoleta Toncea, apropiată a omului de afaceri, sunt urmăriţi pentru sustragere de sub sechestru şi spălare de bani. Niculae este urmărit penal şi pentru instigare la abuz în serviciu, iar în dosar ar fi vizaţi şi opt funcţionari la Cadastru.
Omul de afaceri, fosta soţie, fiica şi apropiata lui sunt audiaţi, joi, la DIICOT, în calitate de suspecţi.
Ioan Niculae a fost chemat la DIICOT şi în martie, pentru a-i fi adus la cunoştinţă faptul că s-a dispus o expertiză în dosarul în care fostul ministru Adriean Videanu este acuzat de abuz în serviciu, prin faptul că l-ar fi favorizat pe omul de afaceri.
Potrivit procurorilor, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, în perioada în care au fost miniştri ai Economiei, au aprobat şi susţinut în Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae şi au folosit unitatea naţională de interes strategic SNGN Romgaz în interesul privat al SC Interagro SA - firmă a omului de afaceri -, producând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.
În 7 octombrie 2013, plenul Senatului a respins solicitarea privind începerea urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian, votul fiind covârşitor împotriva cererii procurorului general al Parchetului instanţei supreme.
Într-un alt dosar, cunoscut ca dosarul "mită la PSD", Niculae a fost trimis în judecată de DNA, în 2012, alături de liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, directorul Viorel Bărac de la InterAgro şi Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice. În noiembrie 2013, Judecătoria Sectorului 1 i-a achitat pe cei patru, decizia nefiind însă definitivă.
Ioan Niculae deţine, conform topului Forbes, o avere de 1,2 miliarde de dolari. El este proprietarul grupului InterAgro şi al echipei de fotbal Astra Giurgiu - câştigătoarea Cupei României 2014.
La sfârşitul lunii mai, Judecătoria Sectorului 1 a pronunţat divorţul omului de afaceri de Domniţa Niculae. Prin hotărârea luată atunci, magistraţii au respins cererea Domniţei Niculae de a primi 10 milioane de euro din averea omului de afaceri.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.
Cererea de divorţ a fost înaintată de Ioan Niculae după aproximativ 31 de ani de căsnicie.