Potrivit jandarmilor, la ora 14.00, coada se întindea pe o lungime de aproape un kilometru, circa 3.500 de pelerini aşteptând să se roage la moaştele sfinte.
"A fost amenajat un culoar unic pe străzile din spatele Mitropoliei, împărţit în mai multe tronsoane. Cele opt străzi au fost închise traficului rutier pentru a permite accesul pelerinilor. Deocamdată, nu a fost semnalat niciun incident", a declarat purtătorul de cuvânt al grupării mobile de jandarmi din Bacău, însărcinată cu asigurarea ordinii publice în zona Mitropoliei, maior Marius Ţăranu.
Acesta a adăugat că peste 150 de jandarmi sunt mobilizaţi în zona Catedralei Mitropolitane pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a pelerinajului.
Racla cu moaştele sfinte a fost scoasă în procesiune marţi dimineaţă, câteva mii de pelerini formând coada la Sfânta încă din cursul nopţii de luni spre marţi. Maior Ţăranu a mai spus că un pelerin aşteaptă câteva ore pentru a se închina la moaşte.
Pelerinii care vor ajunge la Iaşi în această săptămână vor avea ocazia să se închine şi la moaştele Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei, care vor fi aduse în capitala Moldovei cu un avion special din Grecia. Miercuri seară, pe străzile din zona centrală a Iaşiului va avea loc tradiţionalul pelerinaj Calea Sfinţilor, iar vineri, 14 octombrie, ÎPS Teofan va oficia Sfânta Liturghie.
Jandarmii se aşteaptă ca numărul pelerinilor să crească semnificativ spre sfârşitul săptămânii, vineri fiind sărbătorită Sfânta Parascheva. În anii trecuţi, jandarmii au estimat că peste 200.000 de persoane s-au închinat la moaşte în zilele de pelerinaj.