Viorel Hrebenciuc a declarat, vineri, la Braşov, că dosarul retrocedărilor ilegale de păduri în care fiul său, Andrei, a fost arestat este "o porcărie", el susţinând că "nu se pune problema de despăgubiri sau retrocedări ilegale, pentru că nu există nicio retrocedare" şi "niciun fel de prejudiciu".
Viorel Hrebenciuc a venit, vineri, în jurul orei 8.00, cu o maşină, la sediul Poliţiei Judeţene Braşov, unde se află fiul său, el spunând că i-a adus acestuia "nişte lucruri".
Întrebat cum comentează decizia magistraţilor de arestare preventivă a fiului său, Andrei, Viorel Hrebenciuc a spus că o consideră nedreaptă şi că va face contestaţie, adăugând: "Ne luptăm în continuare".
"Tot dosarul acesta este o porcărie. În primul rând, aşa-zişi specialişti de aici, de la DNA Braşov, vorbesc despre un prejudiciu de 450 de milioane într-o parte, 302 în altă parte, când, vreau să spun acum şi toată ţara să afle, că nu există niciun fel de prejudiciu. În al doilea rând, reţineţi următorul lucrul şi fiţi deontologi: cei care au lucrat, au lucrat pentru o hotărâre judecătorească definitivă, irevocabilă şi executorie, sunt foarte mulţi oameni în această ţară care au intrat în puşcărie pentru că nu au aplicat asemenea hotărâri, aceasta este o hotărâre care a fost dată acum doi ani, contestată prin circa patru contestaţii care se judecă şi în momentul de faţă pe la diverse judecătorii şi tribunale din România, astfel încât nu înţeleg cum pe parcursul judecăţii acestor dosare iau asemenea măsuri aberante. Nu se pune problema să fie aici despăgubiri ilegale sau retrocedări ilegale, pentru că nu există nicio retrocedare, ce daţi dumneavoastră pe posturi sunt prostii cap-coadă. Discutaţi de despăgubiri sau retrocedări ilegale care nu s-au făcut, este dosarul neretrocedărilor", a declarat Hrebenciuc.
Ulterior, jurnaliştii i-au spus lui Viorel Hrebenciuc că fiul său este acuzat şi de spălare de bani, el răspunzând: "Aţi văzut vreodate spălare de bani fără bani? O să văd despre ce e vorba în fapt, dar este o spălare de bani fără bani. O promisiune dacă exista, exista pe baza unei hotărâri definitive, irevocabiile, executorie. Ţin să vă reamintesc că Cipru este în Uniunea Europeană, offshore-urile sunt legale, deci nu văd unde este problema. A, că în mintea unora.... este un contract comercial nu are nimic de alt iz în el".
Viorel Hrebenciuc nu a fost însă lăsat să intre în sediul Poliţiei Braşov, el plecând după declaraţii.
Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza au fost arestaţi preventiv, vineri dimineaţă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Cei doi, care au fost reţinuţi joi de procurorii DNA Braşov, au fost prezentanţi instanţei supreme joi seară, iar după şedinţa de judecare a propunerii de arestare, aceştia au fost duşi înapoi în arestul Poliţiei Judeţene Braşov.
Andrei Hrebenciuc este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Sturdza este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Procurorii susţin că, în 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Strudza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.
Imediat după decizia din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, Sturdza, împreună cu Ioan Adam, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu şi Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup pentru a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit.
Pentru a pune în aplicare decizia instanţei, obţinută fraudulos, Sturdza şi Adam le-ar fi promis lui Viorel Hrebenciuc, Călugăr, Varga şi Bengescu bani sau alte foloase. În schimbul banilor, aceştia ar fi promis că vor determina funcţionarii de la Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, comisiile locale de fond funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău şi ITRSV Suceava să urgenteze îndeplinirea actelor pentru punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru terenul de peste 43.000 de hectare de pădure.
Procurorii mai arată că Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe tatăl său, deputatul Viorel Hrebenciuc, să comită infracţiunea de trafic de influenţă.