SOCIAL: Horia Moculescu este internat la Spitalul Floreasca şi ar putea fi operat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Horia Moculescu este internat la Spitalul Floreasca şi ar putea fi operat

Compozitorul Horia Moculescu a fost internat în Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în urma unor dureri abdominale puternice, medicii stabilind că este vorba despre colică biliară şi urmând să decidă dacă va fi operat, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, apropiaţi ai familiei.

Potrivit surselor citate, Horia Moculescu a fost internat duminică dimineaţa în Spitalul Floreasca, fiind supus mai multor investigaţii medicale pentru a se stabili cauza durerilor abdominale.

Diagnosticul pus în urma investigaţiilor este de colică biliară, iar medicii vor decide dacă este necesar ca Horia Moculescu să fie operat, au precizat sursele citate.

Horia Moculescu, născut pe 18 martie 1937, la Râmnicu-Vâlcea, este pianist, interpret vocal, compozitor, mediator şi creator de programe TV. A învaţat autodidact acordeonul la vârsta de şase ani, apoi a urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieţi (astăzi Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Turda), unde s-a remarcat prin virtuozitatea cu care interpreta piese de muzică uşoară la pian şi la acordeon.

Din cauza aşa-zisei "origini sociale nesănătoase" din timpul regimului comunist (din partea mamei - Midia Copetti-, Moculescu este de origine italiană, iar din partea tatălui - Nicolae Moculescu -, fost ofiţer în armata română interbelică, este de origine română), nu a putut urma cursurile universitare la Conservatorul din Bucureşti. S-a înscris la Facultatea de Mine din Petroşani, unde şi-a pus în evidenţă talentul de interpret muzical în cadrul orchestrei facultăţii.

În continuare, s-a dedicat exclusiv muzicii, activând ca pianist în localuri de bun renume din Bucureşti şi de pe litoralul Mării Negre. În această perioadă a început să compună melodii de muzică uşoară. Piesa lui de debut a fost "De-ai fi tu salcie la mal".

Este realizatorul emisiunii de televiziune "Atenţie, se cântă!". De asemenea, este membru al Uniunii Compozitorilor. A compus aproximativ 500 de melodii şi a luat peste 200 premii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro