Fostul şef al ANI, Horia Georgescu, şi parlamentarii Theodor Nicolescu şi Marko Attila au fost trimişi în judecată, joi, în dosarul în care sunt acuzaţi de DNA că au aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul ANRP, precum şi a patru inculpaţi care aveau calitatea de experţi evaluatori autorizaţi.
Astfel, în faţa instanţei vor ajunge deputatul Theodor Nicolescu, aflat în arest preventiv, pentru faptele comise în perioada în care a fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. El este acuzat de luare de mită în formă continuată şi abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Ingrid Zaarour, fosr preşedinte al ANRP, cercetată sub control judiciar, pe Mihnea-Remus Iuorp, Ingrid-Luciana Popa-Mocanu, foşti vicepreşedinţi ai ANRP, Horia Georgescu, toţi trei arestaţi în prezent. În faţa magistraţilor vor ajunge şi Remus-Virgil Baciu, condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru corupţie în altă cauză, fost vicepreşedinte al ANRP, Marko Attila, fost secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului - Departamentul pentru relaţii interetnice, precum şi Constantin-Cătălin Canangiu, arestat preventiv, pentru faptele comise în perioada în care era reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.
Toţi cei şapte vor fi judecaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
De asemenea, au fost trimişi în judecată şi experţii evaluatori Gheorghe Vişoiu şi Alexandru-Florin Hanu, Neculai Nistor şi Dorin-Cornel Drulă. Primii doi sunt arestaţi preventiv, iar ultimii doi sunt arestaţi la domiciliu. Cei patru vor fi judecaţi pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul. În plus, Alexandru-Florin Hanu este acuzat şi de luare de mită.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna ianuarie, ANRP a sesizat DNA cu privire la faptul că, în perioada 2008 - 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare.
"Inculpaţii Ingrid Zaarour, Baciu Remus Virgil, Marko Attila-Gabor, Iuoraş Mihnea-Remus, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Georgescu Horia, Canangiu Constantin-Cătălin şi Nicolescu Theodor Cătălin au fost, în perioada 2008, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. În acea calitate, cei opt inculpaţi au emis, în cazul a trei dosare (nr.13653/FFCC/2008, nr.26600/CC/2006 şi nr.8745/CC/2006) titluri de despăgubire, pe baza unor rapoarte de evaluare contrare Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi contrare prevederilor art.13, art.10 alin.6 şi 7 din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei. Scopul acelor demersuri a fost supraevaluarea imobilelor menţionate, ceea ce a adus un prejudiciu bugetului de stat şi a asigurat avantaje patrimoniale unor persoane, cesionari ai drepturilor litigioase", conform DNA.
Mai exact, anchetatorii au stabilit că, în 4 decembrie 2008, cei opt au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nistor Neculai, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi de 84.546.000 lei (1.526 lei/ metru pătrat), prin supraevaluarea acestuia cu peste 13 milioane de euro, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat şi facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale de către două persoane.
Ulterior, în 10 noiembrie 2008, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu excepţia lui Canangiu, au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dorin Cornel Drulă, într-un dosar de despăgubire prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 1.535 metri pătraţi şi construcţie demolată de 2.137.636 de euro, prin supraevaluarea acestora cu aproximativ 1,7 milioane de euro, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat şi facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către o persoană.
Procurorii mai spun că la data de 2 septembrie 2008, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Alexandru-Florin Hanu, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudeşti - Cioplea, actualmente sector 3 Bucureşti, de 104.640.072 euro, prin supraevaluarea acestuia cu suma de aproximativ 60 milioane de euro.
"Cele trei rapoarte de evaluare întocmite de experţii evaluatori Neculai Nistor, Drulă Dorin Cornel şi Hanu Alexandru-Florin au fost avizate de Vişoiu Gheorghe, expert evaluator angajat al ANRP- Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce presupuneau verificarea acelor rapoarte, în conformitate cu standardele şi legislaţia menţionate", conform DNA.
Procurorii au mai ajuns la concluzia că în perioada 2007-2008, Theodor Nicolescu, care la momentul respectiv deţinea funcţia de vicepreşedinte al ANRP şi calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a cerut de la trei persoane un procent de cinci la sută din totalul acţiunilor pe care aceştia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. În schimbul banilor, Nicolescu, prin prisma funcţiei şi calităţii pe care o deţinea, urma să asigure soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a dosarelor de despăgubire.
"Ca urmare a soluţionării dosarului de despăgubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafaţă de 20,5 ha, teren situat în Bucureşti, în zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Cătălin a primit, în perioada 2009-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani şi contravaloarea acţiunilor. Banii au fost remişi în general, în tranşe de până la 250.000 de lei, în lei şi euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul", potrivit actului de sesizare al instanţei.
În 2008, expertul evaluator Hanu a primit de la o persoană, suma de 10.000 euro, pentru a face o evaluare favorabilă asupra imobilului care făcea obiectul despăgubirii dintr-unul dintre dosarele care au ajuns la această comisie.
"Prin acţiunile sau inacţiunile lor intenţionate, cei 12 inculpaţi din prezenta cauză au produs un prejudiciu bugetului statului român în cuantum de 84.588.304 euro", conform anchetatorilor.
Procurorii au pus sechestru asigurator asupra mai multor sume de bani şi bunuri ce aparţin acuzaţilor din acest caz şi au confiscat cele 6,2 milioane de lei de la Nicolescu şi suma de 10.000 euro de la Hanu, bani pe care i-ar fi luat cei doi drept mită.