SOCIAL: Fostul procuror Mihai Betelie, condamnat la patru ani de închisoare. Decizia poate fi contestată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Fostul procuror Mihai Betelie, condamnat la patru ani de închisoare. Decizia poate fi contestată

Fostul procuror şef al Parchetului Sectorului 4 Bucureşti, Mihai Betelie, a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), la patru ani de închisoare cu executare, însă decizia poate fi contestată cu apel la instanţa supremă.

Conform deciziei CAB, Betelie este vinovat de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, motiv pentru care a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare. De asemenea, el a fost găsit vinovat de fals intelectual în condiţiile participaţiei improprii şi în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, iar judecătorii au apreciat că trebuie condamnat la alţi doi ani de închisoare. În plus, fostul procuror a primit alte şase pedepse de câte 10 luni de închisoare pentru şase infracţiuni de fals în declaraţii.

Instanţa a decis, în urma aplicării acestor pedepse, ca Mihai Betelie să execute pedeapsa cea mai grea, de trei ani şi şase luni de închisoare, la care au adăugat un spor de şase luni, astfel că, dacă decizia va rămâne definitivă, el va sta în spatele gratiilor patru ani în acest dosar.

"Deduce din durata executării pedepsei principale perioada reţinerii din data de 19 ianuarie 2012 şi respectiv a arestării preventive din data de 26 ianuarie 2012 până la data de 15 mai 2012", a dispus CAB.

În acelaşi dosar a mai fost condamnat şi Bogdan-Nicolae Grigorescu, secretar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, el primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Vinovat a fost găsit şi Gheorghe Marin Dobre, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, el fiind condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în condiţiile participaţiei improprii şi în legătură directă cu o infracţiune de corupţie.

Pe lângă aceste condamnări, instanţa a decis şi anularea mai multor contracte.

Fostul procuror-şef al Parchetului Sectorului 4 Bucureşti a mai fost condamnat, definitiv, într-un alt dosar, în 14 octombrie, de instanţa supremă. Alături de deputatul PNL Hubert Petru Ştefan Thuma, Betelie, a fost găsit vinovat de fapte de corupţie, ei fiind condamnaţi la câte şase luni de închisoare cu suspendare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a găsit vinovat pe Thuma de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, iar pe Betelie, de instigare la această infracţiune.

Pedepsele celor doi au un termen de încercare de doi ani şi şase luni.

Dosarul de ICCJ a fost despins din cel de la Curtea de Apel Bucureşti.

În 20 martie 2012, Direcţia Naţională Anticorupţie l-a trimis în judecată pe fostul procuror Mihai Betelie, alături de liberalul Hubert Petru Ştefan Thuma, de fostul secretar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti Grigorescu Bogdan-Nicolae şi de avocatul bucureştean Ghoerghe Marin Dobre. Nouă luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa, în condiţiile în care un Hubert Petru Ştefan Thuma a obţinut un mandat de deputat în urma alegerilor de la sfârşitul anului 2012.

Ulterior, în iunie 2013, ICCJ disjunge cauza faţă de Mihai Betelie şi Hubert Petru Ştefan Thuma, în ceea priveşte infracţiunile de instigare şi, respectiv, folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Pentru celelalte infracţiuni de care era acuzat Betelie, dar şi ceilalţi doi inculpaţi din dosar, instanţa supremă a decis formarea unui nou dosar la Curtea de Apel Bucureşti pentru continuarea cercetării judecătoreşti. Astfel, în cazul acestui proces, Betelie este acuzat de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, de şantaj în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, de fals intelectual în condiţiile participaţiei improprii şi în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de fals în declaraţii.

Astfel, pentru prima infracţiune, fostul şef al Parchetului Sectorului 4 Bucureşti şi deputatul PNL Hubert Petru Ştefan Thuma au fost condamnaţi de Completul de trei judecători de la instanţa supremă, în 22 noiembrie 2013, la şase luni de închisoare cu suspendare. Decizia nu a fost definitivă, motiv pentru care cei doi au contestat sentinţa la Completul de cinci judecători de la ICCJ, care a decis să menţină pedeapsa primită în primă instanţă .

Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, inculpaţii Betelie Mihai, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Grigorescu Bogdan-Nicolae, secretar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, ar fi efectuat prin persoane interpuse activităţi de comerţ şi ar fi participat la administrarea SC Enviroservice SRL Bucureşti în scopul obţinerii unor foloase materiale necuvenite. Atribuţiile de administrare a acestei societăţi comerciale, ai cărei reprezentanţi legali erau rude sau persoane foarte apropiate celor doi inculpaţi, au fost împărţite între cei doi inculpaţi care şi-ar fi încălcat interdicţiile privitoare la incompatibilităţi prevăzute în Statutul judecătorilor şi procurorilor şi, respectiv, în Legea administraţiei publice locale. În acest scop, cei doi inculpaţi s-ar fi ocupat în fapt de administrarea acestei firme (cu obiect de activitate achiziţionarea deşeurilor colectate selectiv în vederea reciclării), implicându-se în mod direct în tot ceea ce însemna funcţionarea acesteia: relaţiile cu partenerii de afaceri, selecţia de personal şi plata salariilor, achiziţii de utilaje şi plata acestora, relaţiile cu unităţile bancare, distribuţia mărfurilor, plata chiriei etc.

De asemenea, în perioada septembrie - noiembrie 2011, Betelie i-ar fi solicitat lui Thuma, vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal - Filiala Ilfov, să îl sprijine în demararea şi dezvoltarea activităţii SC Enviroservice SRL (cu punct de lucru în comuna Vidra, judeţul Ilfov), apelând la prerogativele funcţiei sale de conducere a unei filiale locale a partidului politic respectiv.

Astfel, inculpatul Thuma Hubert-Petru-Ştefan ar fi intermediat legăturile dintre inculpatul Betelie Mihai şi primarii unor comune şi oraşe din judeţul Ilfov, membri PNL, şi i-ar fi determinat pe aceştia să facă demersuri pentru bunul mers al afacerii lui Betelie Mihai (de exemplu, identificarea şi facilitarea accesului la spaţii de depozitare, primirea fictivă de utilaje etc.)

În perioada noiembrie - decembrie 2011, în condiţiile în care o societate comercială aflată în relaţii contractuale cu SC Enviroservice SRL a încetat derularea unui contract din cauza existenţei unor nereguli, inculpaţii Betelie Mihai şi Grigorescu Bogdan-Nicolae, profitând de funcţiile publice deţinute, ar fi exercitat presiuni asupra reprezentanţilor acestei firme pentru ca aceştia să încheie un act adiţional prin care firma pe care o reprezentau să continue livrarea de deşeuri reciclabile către SC Enviroservice SA deşi această societate comercială nu îndeplinea toate condiţiile legale în vederea achiziţionării unor astfel de deşeuri.

Potrivit DNA, Mihai Betelie şi Gheorghe Marin Dobre, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, ar fi determinat un notar public să autentifice, la 12 iunie 2008, un contract de vânzare-cumpărare de bunuri viitoare, atestând fapte nereale, în condiţiile în care notarul nu cunoştea acest aspect. În plus, Betelie ar mai fi încheiat şi un contract fictiv de împrumut, pe care l-a menţionat în cuprinsul declaraţiilor de avere depuse în calitate de magistrat în cursul anilor 2008 - 2010.

În 20 decembrie 2012, Mihai Betelie a fost exclus din magistratură de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro