Fostul procuror DIICOT George Mărgărit a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind acuzat că ar fi jucat la poker banii destinaţi unui flagrant şi ar fi luat bani ridicaţi în timpul unor percheziţii.
George Mărgărit, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău la data comiterii faptelor, va fi judecat, în stare de libertate, de magistraţii instanţei supreme, pentru delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, în formă calificată.
Potrivit rechizitoriului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada 2012 - 2013, George Mărgărit, atunci procuror la DIICOT Buzău, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu referitoare la activitatea de urmărire penală desfăşurată în şase dosare penale, privind dispunerea măsurilor asigurătorii de indisponibilizare, prin instituirea sechestrului, asupra sumelor de bani şi a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor, în sumă totală de 420.313 lei, 7.140 de euro, 121 de dolari şi 30 de lire sterline.
"În unele cazuri, deşi a luat asemenea măsuri, nu a dispus consemnarea sumelor şi a bunurilor în discuţie la bancă, pe numele învinuiţilor, la dispoziţia parchetului, cauzând o vătămare a intereselor legale a 16 persoane implicate în aceste cauze", au scris procurorii anticorupţie în actul de sesizare a instanţei.
Anchetatorii îl mai acuză pe Mărgărit că nu a dispus măsurile legale pentru restituirea sumelor de bani sau a bunurilor ridicate la percheziţiile domiciliare, care nu aveau legătură cu cauzele penale în cadrul cărora au fost dispuse şi efectuate aceste percheziţii, banii fiind cheltuiţi de procuror în interes personal.
În cursul lunii octombrie, Mărgărit şi-a însuşit 13.500 de euro, dintr-un fond de flagrant de 40.000 de euro. Procurorul ceruse cei 40.000 de euro de la conducerea DIICOT - Structura Centrală pentru a realiza o acţiune de prindere în flagrant delict a unor persoane suspectate că ar comite infracţiuni de trafic de droguri de risc. Această sumă a fost recuperată ulterior.
În 28 noiembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins propunerea de arestare preventivă a lui George Mărgărit, formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie, şi a dispus interdicţia de a părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile, măsură ce a fost prelungită până la 26 ianuarie 2014.
George Mărgărit a depus la Consiliul Superior al Magistraturii o cerere în care solicita ca din 1 noiembrie să nu mai activeze în DIICOT Buzău şi să fie mutat la Parchetul Judecătoriei Buzău, unde însă nu s-a prezentat la serviciu.
După reţinerea lui, procurorul George Mărgărit şi-a dat demisia, decretul privind eliberarea sa din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău fiind semnat de preşedintele Traian Băsescu în 2 decembrie.
Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis iniţial cererea de arestare preventivă Curţii de Apel Bucureşti, iar aceasta a respins propunerea, în 14 noiembrie, lăsându-l liber pe fostul procuror DIICOT.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost contestată de procurorii DNA la instanţa supremă, care a judecat dosarul în 20 noiembrie şi a dispus trimiterea cauzei la Secţia Penală a instanţei supreme, pentru judecarea pe fond a propunerii de arestare preventivă a lui Mărgărit.
Procurorul George Mărgărit le-a prezentat judecătorilor instanţei supreme, în 20 noiembrie, o adeverinţă medicală din care ar rezulta că se tratează de "boala" jocurilor de noroc. Totodată, Mărgărit le-a spus judecătorilor că, din studiile de specialitate, ar rezulta că mania jocurilor de noroc este la origine o boală şi nu un viciu.
Procurorul George Mărgărit a fost lăsat în libertate de Curtea de Apel Bucureşti pe motiv că "dependenţa de jocuri duce la pierderea logicii" şi că "o persoană care perseverează timp de cinci-şase ani în jocuri de noroc trebuie mai degrabă ajutată".