SOCIAL: Dosarul de şantaj al lui Dan Voiculescu, amânat pentru că firmele din dosar nu au avut reprezentanţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Dosarul de şantaj al lui Dan Voiculescu, amânat pentru că firmele din dosar nu au avut reprezentanţi

Judecarea dosarului în care Sorin Alexandrescu, Dan Voiculescu şi fiica acestuia Camelia sunt judecaţi pentru şantajarea fostului administrator al RCS&RDS Ioan Bendei a fost amânată până în 10 decembrie, deoarece firmele implicate în cauză nu au avut reprezentanţi la termenul de miercuri.

"S-a amânat pentru că, fiind vorba despre o procedură specială, tragerea la răspundere penală a unor persoane juridice, atât timp cât nu este asigurată reprezentarea - pentru că persoana juridică nu este o fiinţă vie, este o entitate juridică care participă în proces doar prin reprezentantul ei legal sau convenţional -, nu este îndeplinită nici procedura de citare, pentru că citarea se realizează la locuinţa mandatarului, de aceea era obligatorie fixarea unui termen", a declarat avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ.

Avocatul lui Voiculescu a solicitat instanţei efectuarea unor copii ale înregistrărilor telefonice aflate la dosar.

Dan Voiculescu nu a fost prezent la termenul de miercuri, acesta depunând, în 6 noiembrie, o cerere la dosar prin care a solicitat să fie judecat în lipsă.

"Nu există obligaţia motivării (lipsei prezenţei, n.r.). Este un drept de opţiune cu caracter procesual, care nu poate fi comentat. Nu există niciun risc sub acest aspect, în ceea ce priveşte garantarea la apărare, atât timp cât este apărat", a spus avocatul lui Voiculescu.

În acest dosar, fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată în 1 octombrie 2013, alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop.

Judecarea dosarului a început în 5 noiembrie 2013, iar după cinci termene, în 11 februarie, cauza a fost scoasă de pe rolul instanţei şi trimisă unui judecător de cameră preliminară, care să îndeplinească procedurile prevăzute de noul Cod de procedură penală.

Judecătorul de cameră preliminară a verificat legalitatea rechizitoriului şi a soluţionat toate excepţiile invocate de apărătorii inculpaţilor. În 23 aprilie, judecătorul a constatat că instanţa a fost legal sesizată cu acest dosar, dar şi că administrarea probelor şi efectuarea actelor de urmărire penală au fost făcute cu respectarea prevederilor legale şi a dispus începerea judecării cauzei.

Primul termen de judecată după ieşirea dosarului din cameră preliminară a fost stabilit la 11 noiembrie. Instanţa a amânat dezbaterile, pe motiv că reprezentanţii firmelor implicate în proces nu au avut reprezentanţi la acest termen, judecarea fiind amânată pentru 10 decembrie.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată, în 1 octombrie 2013, alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop, în dosarul privind şantajarea lui Ioan Bendei, administrator al RCS&RDS la acea dată.

Potrivit DNA, Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj, iar Dan Voiculescu şi fiica sa, de complicitate la această infracţiune. Şerban Pop, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În acelaşi dosar este judecat, pentru complicitate la şantaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat.

Procurorii susţin că Alexandrescu "a exercitat acte de ameninţare cu publicarea, prin intermediul entităţilor media, a unor documente care, în opinia sa, argumentau o pretinsă faptă de corupţie săvârşită de partea vătămată, în situaţia în care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune aparţinând SC Antena TV Group SA la un preţ dorit de inculpat".

Semnarea contractului în condiţiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durată de cinci ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanţelor, oprirea campaniei media împotriva RCS&RDS pe care o reprezenta partea vătămată şi a persoanelor din conducerea RCS&RDS, arată anchetatorii.

În rechizitoriu se precizează că actele de constrângere, prin ameninţare, s-au exercitat în mai multe feluri, respectiv verbal, prin afirmaţii legate de perspectiva declanşării unui scandal mediatic, precum şi prin intermediul unui spot publicitar prin care publicul era informat că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la presupuse fapte de corupţie în care ar putea fi implicată partea vătămată.

Acest spot publicitar, arată DNA, a fost realizat din dispoziţia Cameliei Voiculescu şi a lui Sorin Alexandrescu, la 8 mai 2013, şi a fost difuzat în perioada 9 - 30 mai 2013, cu o frecvenţă de cinci ori pe zi (în total, de 401 ori) de toate posturile TV aparţinând SC Antena TV Group SA şi SC Antena 3 SA.

De asemenea, şantajul s-ar fi făcut prin înscrisuri având caracter de somaţie, emise de către Intact Publishing SRL, semnate de George Matiescu, în calitate de director general, şi trimise către partea vătămată şi către alte persoane, prin care, sub pretextul desfăşurării unei anchete jurnalistice, se solicitau relaţii privind împrejurarea care făcea obiectul şantajului, susţin procurorii.

"În contextul activităţilor descrise mai sus, cu ocazia mai multor întâlniri, inculpatul Alexandrescu George Sorin i-a reamintit părţii vătămate că singura posibilitate de a evita efectele negative produse de o campanie media privind persoana sa şi, implicit, activitatea pe care o desfăşoară în cadrul societăţii este semnarea contractului cu ANTENA TV GROUP, în condiţiile impuse. Informaţiile pe care s-a sprijinit Alexandrescu George Sorin pentru a exercita actele de şantaj la adresa părţii vătămate au fost obţinute de la inculpatul Pop Şerban, preşedinte al ANAF la acea dată. Astfel, în luna februarie 2013, acesta din urmă i-a remis lui Alexandrescu George Sorin un set cu documente provenind de la angajaţii Gărzii Financiare, în condiţiile în care, în calitatea sa de preşedinte al ANAF, era obligat să asigure confidenţialitatea informaţiilor obţinute, în virtutea funcţiei, de la angajaţi. În acest fel, Pop Şerban i-a asigurat lui Alexandrescu George Sorin un ascendent în discuţiile cu partea vătămată şi, totodată, un potenţial subiect de presă, iar pentru sine ulterior, a obţinut promisiunea că va fi sprijinit pentru menţinerea în funcţia de preşedinte al ANAF", se mai arată în rechizitoriul trimis instanţei.

DNA susţine că, prin intermediul site-urilor Income Magazin şi Jurnalul Naţional deţinute de SC Intact Publishing SRL, George Matiescu, în calitatea sa de director general, a girat publicarea unor ştiri negative la adresa societăţii reprezentate de partea vătămată, în scopul susţinerii actelor de şantaj exercitate de Sorin Alexandrescu. De asemenea, arată DNA, Matiescu a acceptat şi a semnat înscrisurile trimise la 24 aprilie 2013 către partea vătămată şi către alte persoane, în condiţiile în care acestea nu vizau niciun fel de investigaţie jurnalistică, ci erau acte de constrângere prin ameninţare cu publicarea detaliilor unor pretinse fapte de corupţie. La 23 aprilie 2013, la luarea deciziei de trimitere a acestor înscrisuri a participat şi Camelia Voiculescu, se arată în rechizitoriu.

"În contextul sprijinului acordat activităţilor exercitate de inculpatul Alexandrescu George Sorin pentru şi în numele S.C. ANTENA TV GROUP S.A. se înscriu şi emisiunile difuzate, începând cu data de 30 mai 2013, de postul de televiziune Antena 3 (deţinută S.C. ANTENA 3 S.A.), în sensul în care s-a urmărit exonerarea de răspundere penală a inculpatului, denigrarea sistemului judiciar, vizând influenţarea deciziei magistraţilor în ceea ce priveşte urmărirea penală şi judecata măsurilor preventive în prezenta cauză penală", au arătat anchetatorii în rechizitoriu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro