SOCIAL: DNA: Florin Popescu a cerut 70 tone de pui pentru a le da cetăţenilor în campania electorală 2012 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: DNA: Florin Popescu a cerut 70 tone de pui pentru a le da cetăţenilor în campania electorală 2012

Deputatul Florin Popescu şi-a folosit influenţa ca preşedinte al filialei Dâmboviţa a unui partid şi a cerut administratorului unei firme 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Florin Aurelian Popescu, la data faptelor preşedinte al organizaţiei Dâmboviţa a unui partid politic, în prezent deputat, pentru infracţiunea prevăzută de articolul 13 din Legea 78/2000, şi anume folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, în 2012, Florin Popescu, folosindu-şi influenţa şi autoritatea funcţiei de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid politic, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale (denunţător în cauză) cantitatea de 60 sau 70 tone de pui (grill), cu o valoare de peste 400.000 de lei, "pentru a o distribui cetăţenilor în scop electoral, în contextul campaniei electorale din luna iunie 2012".

"Pentru a împiedica descoperirea faptei de corupţie, omul de afaceri respectiv a livrat produsele în pungi neinscripţionate, dintr-un spaţiu de depozitare închiriat şi folosit de o societate comercială care nu îi aparţinea omului de afaceri", au precizat procurorii, în documentul citat.

Detaliile privind livrarea, transportul şi locurile de descărcare a produselor au fost stabilite de Florin Popescu împreună cu o persoană, auditor financiar şi cenzor la una dintre firmele omului de afaceri, la cererea acestuia din urmă, susţin anchetatorii.

Deputatul Florin Popescu, fost lider al filialei PDL Dâmboviţa şi preşedinte al CJ Dâmboviţa în mandatul 2008-2012, a fost miercuri la DNA, procurorii aducându-i la cunoştinţă calitatea procesuală de inculpat şi acuzaţiile din dosar.

Întrebat, la intrarea în sediul DNA, care au fost gradul său de implicare în campania electorală din 2012 şi acţiunile sale directe, Popescu a răspuns: "În campania din 2012, de la parlamentare, eu nici nu eram preşedintele partidului. Fusesem suspendat de către domnul Blaga, deci nu eram preşedinte de partid şi eu niciodată nu am fost trezorierul partidului, nici la nivelul judeţului Dâmboviţa, nici la nivel naţional. Am făcut campanie, cum să nu fac. Am mers din poartă în poartă, am prezentat oferta electorală şi am spus că, dacă consideră oamenii că mi-am făcut datoria faţă de Târgovişte şi de judeţul Dâmboviţa, să mă voteze".

Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dâmboviţa şi preşedinte al CJ Dâmboviţa în mandatul 2008-2012. În decembrie 2012, Florin Popescu a obţinut un mandat de deputat în Dâmboviţa. La începutul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a înscris în PMP.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro