SOCIAL: CONCERTUL lui Robbie Williams: Amendă maximă pentru organizatori. Peste 200 de reclamaţii au fost înregistrate la ANPC | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: CONCERTUL lui Robbie Williams: Amendă maximă pentru organizatori. Peste 200 de reclamaţii au fost înregistrate la ANPC

Peste 200 de reclamaţii au fost înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor de la participanţi la concertul lui Robbie Williams, ANPC urmând să-i sancţioneze pe organizatori cu amenda maximă, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, preşedintele instituţiei, Marius Dunca.

Printre principalele aspecte reclamate la ANPC a fost faptul că spectatorii nu au avut acces la standurile cu băuturi răcoritoare.

"Apa le-a fost oprită la intrare, ca la orice concert, dar dacă organizatorii ştiau că n-au capacitate să facă faţă la 64.000 de oameni, nu trebuiau să facă lucrul acesta. E bătaie de joc şi lipsă de respect pe faţă", a spus preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Marius Dunca a precizat că, printre aspectele sesizate, s-a numărat şi faptul că ambulanţele nu ar fi putut avea acces în cazul unui accident în rândul spectatorilor.

Preşedintele ANPC a mai spus că cei care au depus bani pe cardul pentru băuturi şi nu le-au putut achiziţiona vor primi aceşti bani înapoi, iar pentru organizatori se va stabili un cuantum maxim al amenzii prevăzute de lege.

Dunca a precizat că trebuie văzut câte articole din legislaţie au încălcat organizatorii, pentru a se stabili cuantumul amenzii. El a estimat că ANPC va da o sancţiune cel mai târziu marţi 28 iulie.

"Lipsa de organizare şi de respect se va simţi în buzunarul lor", a mai spus Dunca.

Robbie Williams a susţinut, în 17 iulie, primul său concert în România. Peste 60.000 de spectatori au participat la concertul susţinut de Robbie Williams în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, care a făcut parte din turneul internaţional "Let Me Entertain You", ce se desfăşoară în peste 10 ţări.

După show, numeroşi spectatori au scris pe reţelele de socializare că nu au reuşit să-şi achiziţioneze băuturi alcoolice şi răcoritoare din cauza cozilor mari care se formaseră la punctele de vânzare amenajate în spaţiul în care a avut loc concertul.

D&D East Entertainment, organizatorul show-ului susţinut de Robbie Williams în Bucureşti, a explicat într-o scrisoare deschisă adresată spectatorilor, publicată pe pagina de Facebook, problemele de organizare apărute în timpul evenimentului - cozi mari formate la punctele de vânzare de băutură şi mâncare - şi a dat vina pe o firmă de catering care s-a retras înainte de concert.

În ceea ce priveşte show-ul, organizatorii au arătat că au dorit să acorde cât mai multor persoane oportunitatea de a îl vedea şi a-l asculta live pe Robbie Williams şi să le ofere o experienţă de neuitat, însă, cu trei zile înainte de concert, s-au confruntat cu o problemă.

"Cu 3 zile înaintea acestui eveniment, ne-am aflat într-o situaţie fără precedent pentru noi: firma de public catering care organiza vânzarea la eveniment ne-a informat, printr-un email, că doreşte să se retragă din contractul agreat şi semnat! Starea de alertă provocată de neprofesionalismul şi iresponsabilitatea acestor oameni faţă de cei 64.000 de participanţi la eveniment a afectat într-o extrem de mare măsură buna organizare a acestuia, încât se punea problema anulării concertului. Trebuia, urgent, să găsim o soluţie de înlocuire a vendor-ului", au mai arătat organizatorii.

Contactaţi de agenţia MEDIAFAX, organizatorii nu au precizat care este numele acestei firme de public catering.

Pe de altă parte, D&D a precizat că a apelat la o altă firmă de catering, de la Fire, ai cărei reprezentanţi au răspunsul apelului şi "au făcut tot posibilul" să sprijine şi să susţină vânzarea şi aprovizionarea publicului la eveniment "cu personalul şi logistica existente pe piaţă în acel moment, punându-şi în joc reputaţia".

Organizatorii spuneau că banii rămaşi pe cardurile folosite de participanţii la eveniment pentru achiziţionarea de mâncare şi băuturi vor putea fi rambursaţi din trei sucursale din Bucureşti ale Băncii Transilvania (sucursala Alba Iulia, sucursala Militari, sucursala Obor), precum şi la agenţia Matei Corvin din Cluj-Napoca.

De asemenea, organizatorii precizau că pentru posesorii de carduri care nu au posibilitatea de a ajunge în cele patru agenţii, rambursarea poate avea loc şi în orice unitate Banca Transilvania din ţară, prin predarea cardului, împreună cu unele date personale care să permită efectuarea viramentului (nume şi număr de cont).

Anterior publicării scrisorii deschise, organizatorii şi-au prezentat scuze spectatorilor care au întâmpinat probleme la concertul susţinut de Robbie Williams la Bucureşti.

Şi companiile Coca-Cola şi Ursus, care s-au numărat printre furnizorii concertului pe care Robbie Williams l-a susţinut în 17 iulie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, le-au cerut scuze spectatorilor care au întâmpinat dificultăţi în momentele în care au încercat să achiziţioneze apă şi alte băuturi.

"Coca-Cola a fost unul dintre furnizorii concertului Robbie Williams din 17 iulie 2015, dorind să fie alături de fani la acest eveniment unic. Ne pare rău pentru dificultăţile întâmpinate de participanţii la concert, atunci când au încercat să achiziţioneze apă sau orice alt produs, pentru a se hidrata. Coca-Cola a respectat condiţiile impuse de organizatorii evenimentului, atât în ceea ce priveşte numărul de puncte de servire, cât şi amplasarea acestora sau modalităţile de plată puse la dispoziţia spectatorilor. Vremea caniculară, numărul mare de participanţi şi aspecte care au ţinut de organizarea evenimentului au generat această situaţie neplăcută. Ne dorim ca asemenea momente să nu se mai repete şi vom căuta soluţii pentru viitor", se arăta în comunicatul remis MEDIAFAX de Coca-Cola.

Pe de altă parte, Ursus, în calitate de sponsor şi furnizor de bere al evenimentului, a cerut scuze celor care nu au reuşit să achiziţioneze băuturi şi au petrecut foarte mult timp aşteptând la coadă şi transmite că le oferă celor nemulţumiţi un cadou.

"Reprezentanţii Ursus au făcut tot posibilul pentru a asigura o bună desfăşurare a activităţii în limitele impuse de organizator. Numărul şi amplasarea punctelor de servire, cât şi modalitatea de plată au fost stabilite de către organizatorul evenimentului, nu de brandul Ursus. Cu toate eforturile noastre, este clar însă că o mare parte din cei prezenţi la concert au avut parte de o experienţă neplăcută legată de brandul Ursus. Din acest motiv, am decis să le oferim tuturor celor care au fost din orice motiv nemulţumiţi de experienţa de organizare a concertului un bax de Ursus Premium cadou (6 doze de 0,5L)", se arăta pe pagina de Facebook a Ursus.

Potrivit companiei Ursus, "cu ajutorul sugestiilor şi sesizărilor primite", îşi va revizui standardele legate de participarea la astfel de evenimente, pentru a evita neplăcerile clienţilor în viitor.

Pentru a afla cum pot intra în posesia cadoului oferit de Ursus, cei interesaţi pot consulta pagina de Facebook a brandului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro