Regimul de urgenţă este însă condiţionat de legislaţia privind regimul acestui tip de medicamente, a adăugat reprezentantul ministerului.
„Unifarm a început demersurile necesare, sperăm ca în 2-3 zile să avem medicamentele necesare. Importul făcut de Unifarm este o soluţie de avarie, având în vedere că cei trei distribuitori care aduc acum produsul pe piaţă nu mai au pe stoc aceste medicamente", a mai spus Vasile Cepoi.
Întrebat de unde vor fi aduse medicamentele necesare, acesta a precizat că „dintr-un depozit de la un distribuitor dintr-o ţară vecină". „Ungaria, Bulgaria, Polonia, o să vedem care este disponibil să pună la dispoziţie acest produs", a precizat secretarul de stat.
În context, Vasile Cepoi a spus că, în urmă cu trei zile, firma producătoare a dat asigurări că nu vor fi probleme cu distribuţia. „În urmă cu trei zile, firma Mundipharma a anunţat că se reorganizează, dar că în acest interval nu vor fi probleme cu medicamentele, produsele lor vor fi în continuare pe piaţă. Se pare însă că ritmul importurilor comandate a provocat un hiatus în aprovizionare, urmând ca în 10 -15 zile produsele să fie aduse pe piaţă. În urmă cu câteva minute, reprezentantul firmei mi-a spus că este posibil ca în 3-4 zile să vină un import care a fost comandat", a mai arătat secretarul de stat.
Medicamentele în cauză sunt pentru calmarea durerii în cancer, cu administrare orală şi cu acţiune rapidă. Pe piaţă există ca alternative variante cu administrare orală sau injectabilă, dar cu efect retard.