Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la bilanţul MAI, că sunt instituţii care au fost complet depolitizate, "nişte Rolls Royce-uri" din punctul de vedere al funcţionării instituţionale, şeful statului nominalizând SRI, DIICOT şi DNA.
"Am exemple de instituţii care nu au ţinut de guvern, care au fost complet depolitizate şi care astăzi sunt, aş spune, nişte Rolls Royce-uri din punctul de vedere al funcţionării instituţionale. Sunt nişte maşinării de cea mai bună calitate", a spus şeful statului.
El a adăugat că aceste instituţii sunt "nişte structuri care nu mai pot fi influenţate de telefonul politic şi îşi fac treaba, pur şi simplu"
Băsescu a nominalizat SRI, DIICOT şi DNA.
Preşedintele a mai arătat că acestea sunt "structuri care nu au mai beneficiat, în ghilimele, de influenţa politică şi au început să devină eficiente".