SOCIAL: Avocaţi din dosarul ICA au recuzat noul complet de judecată. Cererea a fost respinsă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Avocaţi din dosarul ICA au recuzat noul complet de judecată. Cererea a fost respinsă

Avocaţii unora dintre inculpaţii din dosarul ICA au recuzat, marţi, noul complet care judecă de marţi această cauză, invocând faptul că la dosar nu există hotărârea Consiliului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti prin care cei doi au fost repartizaţi, cererea fiind respinsă de instanţă.

Dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) este judecat de marţi de un complet format din magistraţii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, aceştia fiind desemnaţi după ce preşedintele completului iniţial, Stan Mustaţă, a fost arestat pentru trafic de influenţă, iar celelălalt membru, Florică Duţă, s-a pensionat.

La începutul şedinţei de judecată, avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a cerut un nou termen, pentru ca cei doi judecători să poată depune la dosar hotărârea Consiliului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti prin care ei au fost repartizaţi în acest complet.

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a fost susţinut şi de apărătorii celorlalţi inculpaţi din dosar, însă cerereile lor au fost respinse de cei doi judecători.

După ce instanţa s-a pronunţat pe aceste cereri, două avocate din dosar au cerut recuzarea judecătorilor, invocând aceleaşi considerente şi arătând că formulează cererea în baza articolului 67 alineatul 4 din noul Cod de procedură penală.

Potrivit articolului 67, alineatul 4, "cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, cu arătarea, pentru fiecare persoană în parte, a cazului de incompatibilitate invocat şi a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulării cererii. Cererea de recuzare formulată oral se consemnează într-un proces-verbal sau, după caz, în încheierea de şedinţă".

Instanţa a respins şi cererea de recuzare, arătând că aceasta nu poate fi formulată în baza articolului invocat.

La ora transmiterii acestei ştiri, judecare dosarului continuă, instanţa urmând să se pronunţe în cazul excepţiilor ridicate la un termen anterior.

Dan Voiculescu a declarat, înainte de judecarea cauzei, că dosarul ICA nu se apropie de final şi nu se teme pentru judecarea acestuia, precizând că s-a uitat pe CV-ul Cameliei Bogdan, care judecă această cauză, şi are încredere în ea, pentru că este documentată, "e specializată în spălarea banilor".

"Nu mi-e teamă. M-am uitat pe CV-ul doamnei judecător Camelia Bogdan şi am văzut că e documentată, e preocupată de studiu, are foarte multă comunicări, lucrări şi e specializată în spălarea banilor. Am mare încredere că, fiind specializată în spălarea banilor, va fi în măsură să vadă cum mi-am spălat eu banii cu proprii bani. Pentru că acolo e vorba numai de banii mei, nu s-a spălat niciun alt ban, ca atare comparaţia cu Vîntu nu are nicio legătură", a spus Dan Voiculescu.

Dosarul privatizării ICA, în care unul dintre inculpaţi este Dan Voiculescu, a fost repartizat săptămâna trecută unui nou complet de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, format din Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea. Noii membri ai completului au promovat de curând de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel din Capitală.

În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanţa a constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.

Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro