SOCIAL: Angajaţii din sistemul sanitar, în grevă de avertisment. Protestatarii cer demisia ministrului Sănătăţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Angajaţii din sistemul sanitar, în grevă de avertisment. Protestatarii cer demisia ministrului Sănătăţii

Angajaţii din sistemul sanitar au intrat luni în grevă de avertisment, reprezentanţii Federaţiei Sanitas spunând că în unităţile sanitare este oprită activitatea timp de două ore, fiind asigurate o treime din activitate şi urgenţele.

Greva de avertisment organizată de Federaţia Sanitas a început la ora 8.00, în cabinete medicale, dar şi în spitale.

În unele unităţi sanitare, membrii Federaţiei Sanitas s-au adunat pe holuri pentru a protesta, ei reclamând că au salarii mici şi cerând demisia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

La Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, protestatarii au adus şi o coroană, cu o plăcuţă pe care scrie "Sănătate" şi mesajul "Sincere condoleanţe, Eugen Nicolăescu". Aceştia au şi baloane pe care scrie Federaţia Sanitas, iar unii poartă pe braţe banderole tricolore.

Greva de avertisment, în timpul căreia vor fi asigurate, conform prevederilor legale, o treime din activitate şi urgenţele, se va încheia la ora 10.00.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat că, deşi nu au organizaţii sindicale reprezentative care să declanşeze greva, zeci de mii de medici au fost de acord cu acestă acţiune.

Marius Sepi a mai spus că greva nu este împotriva pacienţilor, care au de suferit în prezent "când îşi aduc de acasă medicamente, mâncare, reşouri", ca să stea în spital.

Liderul sindical a mai amintit că luni după-amiază vor fi reluate negocierile cu Ministerul Sănătăţii, în vederea semnării contractului colectiv de muncă la nivel de sector. Federaţia mai urmăreşte să obţină şi creşterea veniturilor pentru personalul medico-sanitar şi deblocarea a peste 1.200 de posturi în sistem.

În Mureş şi Bistriţa cadrele medicale nu au oprit activitatea în timpul grevei de avertisment

Activitatea în spitalele din Mureş şi Bistriţa-Năsăud se desfăşoară normal, în Mureş cadrele medicale spunând că participă la greva de avertisment "în semn de solidaritate" cu colegii din ţară, dar fără încetarea activităţii, în timp ce la Bistriţa liderii sindicali se plâng de refuzul medicilor.

Purtătorul de cuvânt al Sanitas Mureş, Miruna Epure, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că la nivelul Consiliului Judeţean al Federaţiei Sanitas din Mureş s-a luat decizia de a se face grevă de avertisment fără încetarea activităţii, hotărârea fiind comunicată tuturor spitalelor din teritoriu. Aceasta a precizat că personalul medical din Mureş ar fi "în ilegalitate" dacă ar întrerupe lucrul întrucât are contracte colective de muncă în derulare.

"Facem grevă de avertisment, fără încetarea activităţii, în semn de solidaritate cu colegii din ţară, prin purtarea de banderole pe braţ. La spitalele din Mureş sunt în derulare contracte colective de muncă (încheiate la nivel de unitate, n.r.) şi, conform Legii dialogului social, nu se poate face grevă generală cât timp CCM e în vigoare. Nu ne putem expune membrii la ilegalităţi, angajatorul poate să le taie ziua de muncă, iar salariile sunt oricum mici", a arătat Epure.

Aceasta a spus că la nivel de ţară există unităţi sanitare fără contracte colective de muncă, unde angajaţii pot declanşa greva de avertisment prin încetarea activităţii, iar cei din Mureş sunt solidari cu aceştia.

În Mureş, aproximativ 5.000 de cadre medicale fac parte din Sanitas.

Nici în Bistriţa-Năsăud greva de avertisment în sănătate nu are loc, liderul judeţean al Sanitas, Viorel Viţelariu, afirmând că în judeţ nu funcţionează Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, medicii şi Ordinul Asistenţilor Medicali refuzând să participe la grevă.

Viorel Viţelariu, lider sindical al Sanitas, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că a prezentatm, vineri, în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă, ideea ca luni medicii să nu consulte bolnavii cronici între orele 8.00 şi 10.00, dar dr. Mircea Gelu Buta, managerul spitalului, a refuzat.

"Noi ne-am gândit că nu am perturba foarte tare activitatea spitalului dacă medicii nu ar consulta bolnavii cronici timp de două ore. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dr. Mircea Gelu Buta, nu a fost însă de acord. Am întrebat reprezentantul Ordinului Asistenţilor Medicali dacă se solidarizează cu Sanitas şi a spus că nu, aşa că nu putem vorbi de nicio grevă din moment ce, la Bistriţa, nu funcţionează Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate", a declarat Viţelariu.

El a spus că a încercat să ia legătura şi cu preşedintele Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud, dr. Dan Cocoi, dar acesta nu i-a răspuns la telefon în ultima săptămână. "Dacă nici măcar nu-mi răspunde la telefon preşedintele Colegiului Medicilor, ce grevă să facem?", a spus Viţelariu.

Sanitas are în judeţ peste o mie de membri, dar nici în alte spitale nu are loc greva de avertisment.

"Cei de la Spitalul Beclean nu fac nici ei grevă. Colegii de la Spitalul Năsăud ar avea sprijinul medicilor, dar dacă Bistriţa, reşedinţa de judeţ, nu intră în grevă, ei de ce să intre?", a spus Viţelariu.

Huşanu (Sanitas): Dacă greva va fi declarată ilegală, angajaţii vor cere să primească liberele restante

Preşedintele Uniunii Sindicale Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, a declarat luni că dacă greva va fi declarată ilegală, angajaţii din sistemul sanitar vor depune, la unităţile la care lucrează, cereri să primească toate liberele restante din acest an, pentru zilele suplimentare lucrate.

Viorel Huşanu a spus că, potrivit prevederilor din Contractul colectiv de muncă, lipsa solicitării scrise a angajatorilor pentru muncă suplimentară este ilegală.

Liderul sindical a precizat că angajaţii care lucreză în sistemul sanitar au foarte multe zile libere de primit pentru munca suplimentară din acest an, iar aceştia sunt hotărâţi să le ceară, dacă greva din sistemul sanitar va fi declarată ilegală.

El a mai spus că în mai multe spitale din Capitală nu se operează şi nu se fac internări până la ora 10.00, iar la greva de avertisment participă atât asistenţi medicali, cât şi medici.

Huşanu, care protestează alături de angajaţii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, a spus că la această unitate sanitară nu se operează, nu se fac internări şi sunt consultaţi pacienţii aduşi la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Negocieri se mai vor desfăşura marţi şi miercuri, începând de joi pe termen nelimitat fiind programată greva generală.

"Telefonul Federaţiei Sanitas este deschis pentru orice decident politic care vine cu soluţii să deblocăm situaţia din sistem", a mai spus Marius Sepi.

Angajaţii din sănătate cer minimum 6 la sută din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demniţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Mai multe asociaţii profesionale ale medicilor şi farmaciştilor au înfiinţat, pe 16 septembrie, la Cluj, în premieră naţională, Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, cu scopul susţinerii în comun a revendicărilor din sistemul sanitar.

Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, reunind Federaţia Sanitas, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentişti, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR), printre alţii, a demarat o serie de proteste, începând din 18 septembrie, la Ministerul Sănătăţii.

Protestele au continuat, în paralel cu începerea negocierilor cu ministrul Sănătăţii, peste 4.000 de angajaţi din sistemul sanitar participând pe 2 noiembrie la un marş de protest în Capitală.

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis, pe 14 noiembrie, declanşarea grevei de avertisment pentru luni, 25 noiembrie, între orele 8.00 şi 10.00, şi a grevei generale din 28 noiembrie, pe termen nelimitat.

Tot pe 14 noiembrie, Colegiul Medicilor din România (CMR) anunţa că, în calitate de organizaţie profesională, nu are dreptul la activităţi sindicale şi patronale, dar "ca reprezentant legal şi legitim al corpului medical, Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România, desfăşurată în data de 1 noiembrie 2013 a decis să recomande fiecărui medic să susţină prin toate mijloacele organizaţiile sindicale care vor demara un asemenea demers".

Şi Federaţia Sindicatelor Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino" a recomandat tuturor doctorilor din sistemul public să-şi dea acordul pentru participarea la greva de avertisment şi la greva generală organizate în luna noiembrie de Federaţia Sanitas.

Pe de altă parte, sâmbătă, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) informa printr-un comunicat că nu participă la grevă, întrucât, ca organizaţie profesională cu atribuţii delegate de autoritatea statului, nu se poate implica în activităţi sindicale, în timp ce "participarea asistenţilor medicali membri ai ordinului, care sunt şi membri de sindicat, la acţiunile greviste, este opţiunea personală a acestora, în această calitate".

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat în 20 noiembrie, după întâlnirea cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, că greva generală anunţată este ilegală, iar prima măsură ar fi sesizarea instanţei, care să constate acest lucru.

Nicolăescu a mai declarat, sâmbătă, că el crede că "medicii vor fi la serviciu", pentru că, din punctul său de vedere, aceştia sunt "în slujba pacienţilor", prin "jurământul pe care l-au făcut, să apere viaţa oamenilor". "Probabil că vor fi şi cazuri izolate în care unii dintre ei vor participa probabil la această grevă, dar cred că medicii sunt în afara acestui protest pentru că sindicatele reprezentantive ale medicilor n-au deschis niciun conflict de muncă cu Ministerul Sănătăţii", a spus ministrul.

Întrebat dacă vor fi sancţionaţi medicii care vor participa la grevă, Nicolăescu a spus că managerii de spital care vor constata că au probleme va trebui să ia măsuri, "pentru că, până la urmă într-o ţară democratică, prima condiţie este respectarea legii".

Pe de altă parte, sâmbătă, ministrul a discutat cu reprezentanţii sindicatelor despre negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de sector.

"S-a stabilit ca luni după-amiază să aibă loc prima întâlnire cu toate confederaţiile sindicale şi patronale pentru declanşarea efectivă a negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de sector. (...)Un contract colectiv de muncă la nivel de sector înseamnă, din punctul nostru de vedere, îndeplinirea tuturor prevederilor legale ca niciun alt conflict de muncă să se mai deruleze în sectorul sanitar, pe perioada cât acel contract va avea valabilitate", a declarat Eugen Nicolăescu.

El a mai anunţat că, în cadrul întâlnirii, s-a mai stabilit şi "luarea iniţiativei Ministerului Sănătăţii de a promova în Guvern un memorandum pentru deblocarea unor posturi în sistemul sanitar", precizând că este vorba despre deblocarea a aproximativ 1.200 de posturi pentru personal medical. Memorandumul ar putea fi înaintat în şedinţa de Guvern de miercuri, după ce obţine avizul miniştrilor de Finanţe şi pentru Buget.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro