SOCIAL: Amenzile pentru transportatorii care fac taximetrie fără autorizaţie ar putea fi reduse de 25 de ori | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Amenzile pentru transportatorii care fac taximetrie fără autorizaţie ar putea fi reduse de 25 de ori

Transportatorii care desfăşoară activităţi neautorizate de taximetrie ar putea plăti amenzi de 25 de ori mai mici, potrivit unei iniţiative adoptate, joi, de senatori, deputatul PSD Aurel Vlădoiu, unul dintre iniţiatori, susţinând că actualul nivel al amenzilor "bagă în faliment" transportatorii.

Potrivit propunerii legislative iniţiate de deputaţii PSD Vasile Bleotu, Ion Călin, Florin Iordache, Vasile Popeangă şi Aurel Vlădoiu, persoanele fizice, asociaţiile familiale sau persoanele juridice înregistrate la Registrul comerţului pentru a desfăşura activităţi de transport cu vehicule rutiere şi care fac transport în regim de taxi fără a avea autorizaţie vor plăti o amendă cuprinsă între 1.000 şi 5.000 de lei.

În prezent, cuantumul amenzii pentru aceştia este de minimum 25.000 de lei şi maximum 50.000 de lei.

Potrivit legii, autorizaţia de transport se eliberează de către autoritatea de autorizare pe durată nedeterminată şi este valabilă cu condiţia vizării acesteia la fiecare cinci ani, odată cu verificarea îndeplinirii condiţiilor care stau la baza emiterii unei astfel de autorizaţii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro