SOCIAL: ACCIDENTUL DIN APUSENI: Medicii Calu şi Pivniceru, externaţi şi aduşi de la Cluj la Bucureşti cu o aeronavă donată SMURD | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: ACCIDENTUL DIN APUSENI: Medicii Calu şi Pivniceru, externaţi şi aduşi de la Cluj la Bucureşti cu o aeronavă donată SMURD

Medicii Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru au fost externaţi, marţi dimineaţă, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, cei doi fiind duşi cu o ambulanţă SMURD la aeroportul din Cluj, de unde vor fi transportaţi în Capitală cu aeronava Cessna Citation donată SMURD.

Primul scos din spital, pe o targă, întrucât aşa prevede protocolul medical, a fost medicul Valentin Calu de la Spitalul Elias din Capitală, acesta fiind urcat apoi într-o ambulanţă SMURD.

Şi doctorul Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" a fost scos din unitatea medicală pe targă şi urcat în aceeaşi ambulanţă, care îi va duce pe cei doi la aeroportul din Cluj. De acolo, medicii vor fi preluaţi de aeronava donată SMURD de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Întrebat de jurnalişti cum se simte, medicul Valentin Calu a răspuns: "Foarte bine".

Coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa, a declarat pentru MEDIAFAX că avionul a decolat marţi dimineaţă spre Cluj, la ora 8.30, de pe Aeroportul "Henri Coandă". Bogdan Opriţa a precizat că la bordul aeronavei se află, pe lângă echipajul de zbor, un medic şi o asistentă de la SMURD Bucureşti.

"Am hotărât ca la bord să fie, preventiv, şi un echipaj SMURD, întrucât starea celor doi medici este bună", a precizat dr. Opriţa.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj, Petru Şuşca, declara, luni, că cei doi medici au solicitat să le fie respectată intimitatea, astfel încât nu doresc să comunice cu presa nici în incinta spitalului şi nici pe aeroporturile din Cluj şi Bucureşti.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a rămas internat copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic. Copilotul a fost supus, vinerea trecută, unei a treia intervenţii chirurgicale. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca afirma că Răzvan Petrescu ar mai putea fi supus şi altor operaţii, decizia în acest sens urmând să fie luată de medici în această săptămână.

Un alt supravieţuitor al accidentului aviatic din 20 ianuarie, medicul Sorin Ianceu, a fost externat luni, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca.

În urma accidentului aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. În 21 ianuarie, medicul Radu Zamfir a fost externat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie.

Ulterior, medicul a susţinut o conferinţă de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viaţă, după ce aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime şi a pierdut un motor. În urmă cu o săptămână, medicul Zamfir şi-a reluat activitatea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro