Soarta Judecătoriei Însurăţei se decide zilele acestea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Soarta Judecătoriei Însurăţei se decide zilele acestea

În acest scop a şi depus un amendament, mai ales în contextul în care ministrul Justiţiei insistă să se meargă pe varianta de restructurare propusă iniţal de cabinetul său şi nu pe cea votată de Camera Deputaţilor. "Astăzi (marţi - n.r.) ar fi trebuit să se discute la Comisia Juridică din Senat despre proiectul respectiv de lege, însă, din nu ştiu ce motive, nu au mai făcut-o. Ori o discută mâine (miercuri - n.r.) ori săptămâna viitoare. Din câte am înţeles eu, problema e că ministrul Justiţiei insistă să se discute varianta propusă de el iniţial, cea în care Judecătoria Însurăţei dispărea de pe lista instanţelor din România. Eu, preventiv, am şi depus un amendament în acest sens. Normal ar fi să se meargă pe varianta adoptată de Camera Deputaţilor, în care Judecătoria Însurăţei era salvată, dar vom vedea ce vor decide juriştii din Senat, până la urmă", ne-a declarat ieri senatorul social - democrat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro