Imobilul din Bolintineanu nr. 10, Casa Lykiardopoulos, fosta Casă de copii, se încăpăţânează să rămână în picioare, în ciuda insistenţei unor indivizi, care o demolează cărămidă cu cărămidă şi în ciuda proprietarului, care a făcut aproape toate demersurile posibile pentru a obţine autorizaţia de demolare. Acum, prin pereţi se vede cerul. În locul ferestrelor rânjesc, cinic, găuri mari. Colţul clădirii de la intersecţia între Bolintineanu şi Rosetti este înnegrit de fumul unui foc care s-a făcut cu gunoaie şi un ciot de copac. Totul arată ca după bombardament. Dacă în urmă cu câteva luni se mai putea discuta de frumuseţea clădirii, acum nici nu mai poate fi vorba de aşa ceva. Deşi proprietarul, Radu Poenaru, nepotul fiicei industriaşului, susţine că era de la început o clădire nesigură, nici acum, după ce pereţii au rămas jumătate din cât erau, casa nu se năruie.
La tribunal pentru dreptul de demolare a imobilului din Bolintineanu nr. 10
În aprilie 2010 atrăgeam atenţia asupra faptului că persoane neidentificate au pătruns în clădirea din Bolintineanu nr. 10 şi au început să distrugă întâi ghereta portarului, apoi au început să care pur şi simplu ce mai găseau prin casă. În august 2010 am revenit asupra subiectului. În numai câteva luni, distrugerile erau consistente şi cineva ar fi trebuit să ia măsuri. La momentul respectiv proprietarul predase armele, spunând că nu face faţă vagabonzilor care îi distrug casa, pentru că niciun paznic nu este dispus să-şi rişte viaţa pentru a apăra nişte pereţi. Primăria nu părea foarte afectată de ceea ce se întâmpla, iar Poliţia spunea că, potrivit legii, este obligaţia proprietarului să îşi asigure paza, acel imobil fiind o proprietate privată. Hoţii continuă şi acum să facă ravagii, furând ce mai este de furat, chiar dacă oamenii legii patrulează periodic prin zonă. "Pe parcursul activităţilor de patrulare, inclusiv în zona centrală a municipiului, poliţiştii au surprins chiar şi în flagrant persoane care sustrăgeau bunuri sau componente din fier din clădiri părăsite sau nelocuite, pe numele cărora au fost întocmite dosare penale", a spus inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Direcţia pentru Cultură a refuzat să dea aviz de demolare pentru clădire. Dosarul a fost discutat în Comisia zonală a monumentelor istorice şi specialiştii au decis că imobilul are valoare arhitecturală şi nu poate fi demolat, cel puţin partea care se vede de la stradă. Cazul a ajuns şi în atenţia Poliţiei, fiind întocmit un dosar penal care este în lucru. "În urma unei sesizări a Direcţiei pentru Cultură Brăila poliţiştii efectuează cercetări întocmind în acest sens un dosar penal conform Legii 422/2001 privind obligaţiile proprietarului de a conserva clădirea. Cercetările sunt în desfăşurare", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei brăilene.
Proprietarului, Radu Poenaru, i s-a spus că la interior poate face oricâte modificări doreşte, însă faţada trebuie să rămână, casa nu trebuie demolată. Proprietarul a contestat decizia, a mers cu dosarul la Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, dar şi acolo decizia a fost aceeaşi. "Eu am obţinut autorizaţii emise de Direcţia pentru Cultură în situaţii similare. Cod identic ca la mine, imobile în centrul istoric care nu sunt monument istoric, la care au dat aviz favorabil. Şi ei susţin în instanţă că nu pot da aviz favorabil! Specialiştii din comisii cum pot ignora expertizele tehnice realizate de specialişti în siguranţa construcţiilor? Ei se pronunţă numai pe partea arhitecturală. Cum pot să-mi solicite măsuri de conservare, care presupun prezenţa mea la faţa locului, a unor muncitori, în acea clădire, în condiţiile în care Inspectoratul de Stat în Construcţii a spus că nu trebuie să te apropii la mai mult de 20 de metri de acea clădire? Îmi cer să-mi risc viaţa mea şi a altor oameni pentru fanteziile lor arhitecturale. Refuz, iar legea îmi permite. Există clădiri vechi făcute bine şi clădiri vechi făcute prost. Nu trebuie să ţinem toate clădirile în picioare cu orice risc. Clădirile care au fost făcute bine, clădirile monument istoric trebuie să rămână. Altele, care nu sunt monumente istorice, care au fost construite pe terenuri proaste, care pleacă în toate direcţiile, nu trebuie ţinute cu orice costuri", a explicat Radu Poenaru. Fiind convins că are dreptate, a dat în judecată Direcţia pentru Cultură în vederea obţinerii dreptului de demolare. La Brăila a avut câştig de cauză, însă Direcţia pentru Cultură a făcut recurs la Curtea de Apel Galaţi, care a retrimis dosarul spre judecare la Brăila.
"Aceste deficienţe existau dinainte de a-mi fi retrocedată"
Cazul a atras atenţia Primăriei. Primarul Aurel Simionescu a spus că proprietarul a fost amendat de două ori, cu câte 2.000 de lei. "Cred că în perioada următoare trebuie să luăm şi noi atitudine, mai ales că este la mijloc şi un proces. Dacă îl câştigă, se va crea un precedent periculos". De aceste amenzi proprietarul nu ştia, însă, nimic.
Radu Poenaru susţine că imobilul din Bolintineanu nr. 10 trebuie demolat nu pentru că s-ar fi deteriorat în ultimul an, ci pentru că timp de 50 de ani nimeni nu a investit nimic. "Experţii au constatat că e pericol public nu pentru că s-au furat un geam şi un gard, ci din cauza deficienţelor structurale, a golurilor subterane. Aceste deficienţe existau dinainte de a-mi fi retrocedată, pentru că am găsit adrese ale Inspectaratului în Construcţii şi ale vecinilor, anterioare retrocedării, care sesizau pericolul. În afară de o mână de var nu s-a făcut nimic, în condiţiile în care au fost trei cutremure în '77, în '86 şi în '91. Marea consolidare care ar fi trebuit făcută în 2000 s-a blocat pentru că am făcut eu notificare şi oricum nu erau decât nişte vorbe la momentul respectiv". Radu Poenaru mai atrage atenţia că este pusă în pericol şi viaţa vecinilor săi prin blocarea demolării. "Mă rog să nu pice calcanul acela pe casa vecinilor mei. Mă sună săptămânal şi mă roagă să intervin asupra lui. Calcanul este ieşit din zid şi stă să cadă peste dormitorul oamenilor. Vreau să obţin măcar un drept de intervenţie să pun ceva acolo, să nu cadă bucata aceea de casă peste oameni să-i omoare. Responsabili atunci vor fi cei care m-au blocat atâta timp", crede Radu Poenaru.
"Nu am dat niciun leu şpagă şi mi-au sărit în cap"
Ca distrugerea casei să fie completă, spaţiul dintre casă şi trotuar a devenit loc pentru depozitat gunoiul. "Am fost sesizat de Primărie să ridic gunoiul şi l-am ridicat. O vreme a fost bine, apoi am văzut iar gunoi. Acum o lună am primit somaţie de la Primărie să rezolv cu imobilul şi cu gunoiul. O să văd ce fac. Eu am mers mereu cu toate cărţile pe faţă. Nu cred că cineva îşi imaginează că acea construcţie mai poate fi ţinută în picioare. Nu există soluţie tehnică pentru a permite reparaţii în condiţii de siguranţă. Cei care mă blochează sunt criminali. Dacă pică ceva şi o să moară cineva o să le pară rău, dar până atunci se dau cocoşi. Nu ştiu care este interesul. Au dat lui X, lui Y, au dat aprobare de demolare şi pentru monument istoric, şi la mine se încăpăţânează. De ce? Pentru că nu am dat niciun leu şpagă. Hai să spunem lucrurile pe faţă. Nu am dat niciun leu şpagă. Niciun leuţ nu am vrut să dau pentru că era dreptul meu. Nu am făcut vreo golănie. Nu era casa perfectă şi eu am vrut să ridic hotel de 20 de etaje! Casa era distrusă şi am vrut să elimin un pericol public. Pentru asta nu am dat niciun leu şpagă şi mi-au sărit în cap, pentru că aşa se întâmplă în România când nu dai şpagă", a spus supărat Radu Poenaru.
Casa Lykiardopoulos aparţinea celui mai mare producător de făină din întreg Orientul
Casa a fost construită la începutul secolului XX, atunci când industriaşul grec Lykiardopoulos a hotărât să ridice o moară la Brăila. În 1912 a ridicat una dintre cele mai mari şi mai moderne mori din întreg Orientul, cu o suprafaţă de peste 11.000 de metri pătraţi şi cinci etaje. Exporta făină în Turcia, Grecia, Algeria, Egipt. Muzeograful Maria Stoica, şeful secţiei de artă a Muzeului Brăilei, în volumul "Brăila - Memoria oraşului", precizează că un număr apreciabil de astfel de imobile ridicate în acea vreme au un stil eclectic, fundaţii şi ziduri solide. Casa Lykiardopoulos are peretele exterior de aproximativ 80 de centimetri, iar cel interior de aproximativ 40. În "Stradele Brăilei", profesorul Ioan Munteanu povesteşte că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Casa Suliottis, unde înainte fusese o şcoală economică, iar în anii '40 a fost transformată în orfelinat, a ars. Ca urmare, copiii au fost mutaţi în casa Lykiardopoulos. După război, casa a fost naţionalizată, dar i s-a păstrat destinaţia de orfelinat. A reuşit să rămână în picioare, zdravănă, până în anul 2000, când a fost părăsită. Actualul proprietar, Radu Poenaru, spune că atunci când i-a fost retrocedată casa, în 2005 - 2006, aceasta era deja grav afectată.
