O minoră de etnie romă, abandonată de părinţii care s-au stabilit în Italia, şi-a făcut un obicei din furtul telefoanelor mobile, bunuri pe care le vinde mai apoi unor clienţi de ocazie, ca să aibă ce mânca. Gabriella C., în vârstă de 15 ani, a abandonat şcoala după ce a absolvit trei clase primare şi s-a apucat de cerşit şi de căutat prin tomberoane. Ea a fost trimisă în judecată pentru cinci furturi comise în perioada ianuarie - mai 2014, printre brăilencele păgubite numărându-se soţia primarului Aurel Simionescu. Cercetările au fost efectuate de Biroul Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în ziua de 26 martie 2014, în jurul orei 13:20, Gabriella C. însoţită de alte două tinere de etnie romă au ieşit la cerşit în zona intersecţiei străzii Griviţa cu strada G-ral Eremia Grigorescu. Nu prea le-a ieşit milogeala, aşa că au intrat în holul Liceului "Anghel Saligny". De una singură, hoaţa a intrat în biroul directoarei (pe atunci) Petruţa Adriana Simionescu, de unde a sustras un telefon mobil Iphone2. Ulterior, Gabriella C. a vândut telefonul cu suma de 30 de lei unui necunoscut, în zona B-dului Dorobanţi, iar banii obţinuţi i-a cheltuit pe alimente.
În acel moment, directoarea şcolii plecase în cancelarie. Anchetatorii spun că nu a lipsit mai mult de trei minute, timp în care cerşetoarea a dat buzna în birou şi a furat telefonul. Camerele de supraveghere instalate pe holul instituţiei au surprins momentul în care îşi fac apariţia tinerele cerşetoare. Petruţa Simionescu şi-a recuperat bunul sustras cu ajutorul poliţiştilor.
"Vă rog să ajutaţi un copil bolnav!"
În afară de furtul de la Liceul "Anghel Saligny", Gabriella C. a mai recunoscut încă patru fapte penale, comise începând cu luna ianuarie a.c.
Astfel, în ziua de 17 ianuarie 2014, minora se plimba împreună cu o altă cerşetoare şi cu un copil în zona Piaţa Traian, când s-a decis să intre în sediul CAR "Optimistul" IFN. Profitând de faptul că Lucica B., membră în comitetul director al CAR avea de lucru în spatele biroului, hoaţa i-a sustras telefonul mobil (un Nokia 2730 C) şi l-a ascuns sub fustă, după care a părăsit locul faptei. Mai trebuie precizat faptul că, înainte de a fura telefonul, Gabriella C. i-a cerut brăilencei bani, iar aceasta a invitat-o afară din birou. În acest timp, însoţitoarea inculpatei scotocea într-un tomberon de gunoi, astfel că nu a fost implicată în furtişag. Gabriella C. a fost recunoscută din imaginile surprinse în zonă de camerele de supraveghere ale Băncii Comerciale Carpatica.
În ziua de 15 aprilie 2014, Gabriella C. se afla în zona Primăriei Brăila, când s-a hotărât să-şi "încerce norocul" la Colegiul "Gh. M. Murgoci". Hoaţa a intrat în biroul secretarei Carmen C. (elevii se aflau în vacanţă şcolară) şi i-a spus acesteia să-i tragă la xerox o coală de hârtie şi să-i întocmească "o procură", aşezând, totodată, o hârtie peste telefonul mobil al părţii vătămate. Secretara i-a spus că nu se ocupă cu asemenea probleme şi a îndrumat-o să se adreseze unui birou notarial. Inculpata a părăsit incinta dar, înainte să plece, a luat şi telefonul părţii vătămate.
Pe 30 aprilie 2014, Gabriella C. a sustras, în acelaşi mod, telefonul Samsung Galaxy S3 Mini aparţinând unei avocate care-şi are biroul la parterul clădirii situate pe B-dul Cuza nr. 32, aproape de Palatul Justiţiei. În acea zi, inculpata ieşise la cerşit în zona centrală a oraşului împreună cu Silvia S. şi cu fiul acesteia. Ţinea în mână o coală de hârtie prin care cerea de mâncare. Hoaţa a intrat în clădirea de birouri, apoi în încăperea în care se afla avocata şi i-a arătat acesteia, după metoda deja folosită, coala de hârtie, solicitându-i să-i facă "o procură". Avocata le-a spus anchetatorilor că hoaţa vorbea încontinuu, motiv pentru care i-a solicitat să plece, că nu se ocupă cu aşa ceva. Ulterior, a constatat că-i furase telefonul mobil. Partea vătămată şi-a recuperat bunul sustras abia în luna iunie.
În sfârşit, pe 7 mai 2014, Gabriella C. i-a sustras telefonul mobil unei barmaniţe. Hoaţa plecase la cerşit în zona Piaţa Halelor, împreună cu alte două tinere de etnie romă şi cu fiica uneia dintre ele, în vârstă de 7 ani. Aveau cu ele o coală de hârtie pe care scria: "Vă rog să ajutaţi un copil bolnav. Vă mulţumim". La un moment dat, hoaţa a intrat într-un bar situat în Piaţa Poporului şi s-a aşezat neinvitată la o masă unde se aflau două tinere, barmaniţa şi o prietenă de-a sa. Inculpata era urmată de celelalte femei de etnie romă. Bănuind că se întâmplă ceva, barmaniţa Ana P. le-a spus cerşetoarelor să părăsească localul, după care a intenţionat să-şi sune patronul. Atunci a constatat că-i fusese furat telefonul mobil, un Nokia Lumia 520 tip toch-screen.
Ulterior, poliţiştii au recuperat bunul sustras de la domiciliul lui Petrică Stănescu, unchiul inculpatei, care o are pe aceasta în grijă, părinţii minorei fiind stabiliţi în Italia.