Mergi la conţinutul principal

Sinucigaşul din Parcul Monument a fost identificat: Pascu P, 71 ani

În urmă cu puţin timp, poliţiştii au reuşit să stabilească identitatea bărbatului găsit ieri spânzurat în Parcul Monument. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 71 de ani, dat dispărut chiar de soţie, care sesizase Poliţia Brăila încă de miercuri, 9 septembrie. La solicitarea poliţiştilor, femeia şi-a recunoscut partnerul de viaţă la morgă. Cei doi deţineau o locuinţă în cartierul Lacu Dulce, aşadar, în apropierea zonei unde fusese descoperit joi, 10 septembrie, din întâmplare, de un trecător, mai precis în vecinătatea stadionului de atletism.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro