Sindicatele din educaţie cred că ordonanţa privind disponibilizările poate fi modificată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sindicatele din educaţie cred că ordonanţa privind disponibilizările poate fi modificată

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a declarat, luni, că OUG 114/2009 poate fi modificată, subliniind că Ministerul va trebui să justifice care au fost calculele care au dus la cifra de 15.000 de posturi reduse în învăţământ.
"Cred că această ordonanţă trebuie şi poate fi modificată. Trebuie să vedem care a fost fundamentarea acestui act normativ. Acesta conţine şi greşeli, de exemplu în judeţul Buzău, potrivit ordonanţei, vor fi desfiinţate aproximativ 1.000 de posturi din 7.000, deci mai mult de 10 la sută. Se pare că este vorba de Bucureşti, nu de Buzău", a spus Cornea.

Liderul sindical a precizat, referitor la declaraţia preşedintelui Băsescu legată de faptul că prin aceste disponibilizări vor fi afectaţi doar suplinitorii şi pensionarii, că elevul va fi afectat oricum, pentru că va rămâne fără cadru didactic care să predea.

"Opinia publică este indusă în eroare de către preşedintele Băsescu, care spune că suplinitorii pot fi aruncaţi la gunoi. Lumea trebuie să ştie că suplinitorii sunt persoane cu studii superioare, unii cu master sau doctorat, singura diferenţă este că au contract de muncă pe perioadă determinată. Suplinitorii nu înseamnă cadre didactice necalificate", a explicat Cornea.

Liderul sindical s-a arătat încrezător în posibilitatea de modificare a acestei ordonanţe, spunând că "dacă se discută serios pe reformă şi curriculă, este posibil să putem opera reduceri de personal, la fel cum este posibil să ajungem la concluzia că este nevoie de personal în plus în educaţie".

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, anunţa, săptămâna trecută, că măsurile pentru aplicarea Ordonanţei de Urgenţă 114/2009 vor fi luate în funcţie de cifra de şcolarizare şi a reasigurat că niciun post nu va fi pierdut până la 31 august 2010. Ministrul susţinea că sunt analizate modalităţile prin care s-ar putea opera reduceri de personal în sistemul de învăţământ începând cu anul şcolar viitor, în acest sens fiind invitate sindicatele la discuţii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro