Sindicalistii din penitenciarele brailene au sarit la gatul conducerii ANP | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sindicalistii din penitenciarele brailene au sarit la gatul conducerii ANP

* acestia au ridicat problema lipsei de personal, a proastei finantari a sistemului si a miilor de ore suplimentare ramase neplatite * potrivit sindicalistilor, sistemul penitenciar a decazut din cauza magistratilor aflati la conducerea ANP in ultimii ani * liderul sindicatului Penitenciarului Braila a precizat ca in cadrul sistemului exista multi masteranzi nepregatiti, de aceea nu pot fi atrase fonduri structurale

Prezenti la sedinta de bilant a Penitenciarelor din Braila si Galati, reprezentantii sindicali au profitat si si-au spus pasurile in fata conducerii Administratiei Nationale a Penitenciarelor. Cele mai mari nemultumiri au fost legate de lipsa de personal si neplata orelor suplimentare, situatie similara in intreg sistemul penitenciar. Liderul grupei sindicale din cadrul Penitenciarului pentru Minori si Tineri Tichilesti, Marcel Enache, a tinut sa precizeze ca pe spatiul de detinere din cadrul institutiei este un supraveghetor la sute de detinuti, personalul fiind surmenat din aceasta cauza. Acesta a adus in discutie si situatia disperata a angajatilor care nu au studii liceale si care nu vor mai putea ramane in sistem daca nu fac liceul. Astfel, lipsa de personal va fi si mai acuta, iar angajari nu se pot face ca nu sunt bani, in aceste conditii nemaiavand cine sa iasa cu detinutii la munca. Reprezentantul sindical a mai spus ca numarul orelor suplimentare efectuate de angajati este de ordinul miilor, ceea ce nu este normal. In replica, directorul adjunct al ANP, comisar Tiberiu Firinel Ungureanu, a precizat ca in Penitenciarul Tichilesti situatia nu este atat de grava in ceea ce priveste personalul operativ, adica 96 de agenti la aproximativ 170 de minori si tineri. Mai mult, legat de orele suplimentare, acesta a spus ca depinde de fiecare institutie cum isi gestioneaza problemele interne si ca nu trebuie asteptat sa vina cineva de sus pentru a pune lucrurile in ordine. La randul sau, presedintele Sindicatului din cadrul Penitenciarului Braila, agent sef principal Marin Raileanu, a ridicat o alta problema, cea a magistratilor cu functii de conducere din cadrul sistemului penitenciar. El a tinut sa precizeze ca in ultimii ani, la conducerea ANP au fost numai magistrati, caderea pe care a suferit-o sistemul fiind numai din cauza lor. "Sa aratam ce au lasat in urma lor. Erau momente cand la ANP nici nu eram bagati in seama. Acum este o noua echipa, pe care nu o putem judeca pentru caderile din ultimii 5 ani. Intrebarea este: sa avem sau nu magistrati la conducere? Eu spun nu! De exemplu, fostul director al Penitenciarului Braila, judecatorul Gheorghe Cucu a dat in judecata ANP-ul pentru recuperarea unor drepturi si a castigat. Este vorba despre sporul de incordare neuropsihica acordat numai magistratilor, nu si celorlalti angajati din sistem. Apoi sporul anticoruptie. Domnul judecator a castigat si acest proces. ANP-ul a platit 2 miliarde de lei. Din ce s-au dat acesti bani, daca nu erau prevazuti in buget? Din drepturile noastre banesti - nu ni s-au platit orele suplimentare! La nivelul ANP s-au platit zeci de miliarde pe aceste sentinte. Si procesele curg in continuare. De unde se iau acesti bani?", a precizat Raileanu. O alta problema ridicata de liderul sindical a fost legata de programele pentru accesarea fondurilor structurale. El a precizat ca in cadrul sistemului penitenciar exista multi masteranzi, dar sunt nepregatiti, dovada ca la Penitenciarul Braila nu au fost accesate astfel de fonduri. Sindicalistul a propus conducerii ANP sa se implice in rezolvarea acestei probleme, sa identifice o echipa care poate atrage fonduri, mai ales ca 2009 va fi un an de constrangeri financiare. Raspunsul la aceste intrebari a venit din partea procurorului Danel Cristinel Sarau, reprezentant zonal al Penitenciarelor din Braila si Galati, care s-a aratat deranjat de "condamnarea" magistratilor de catre liderul sindical. Procurorul a tinut sa precizeze ca angajatilor li se platesc, totusi, norma de hrana si sporul de pericol, iar ca la Penitenciarul Tichilesti s-au platit toate orele suplimentare permise de Legea Bugetului. In plus, acesta a mai spus ca judecatorul Cucu nu este singurul care a mers in instanta pentru a obtine unele drepturi, multi angajati ai sistemului procedand astfel, insa asta nu este vina magistratilor.

Angajatii din sistemul penitenciar trebuie specializati * directorul adjunct al ANP a spus ca in penitenciare sunt falsi profesionisti si intelectuali, care vor sa fie promovati

Ieri, cu ocazia prezentarii sedintei de bilant a Penitenciarelor din Braila si Galati, directorul adjunct al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, comisar Tiberiu Firinel Ungureanu, a ridicat problema specializarii cadrelor din sistemul penitenciar. Acesta a precizat ca sistemul are nevoie oameni profesionisti si responsabili, care sa fie pregatiti pentru aceasta meserie, nu sa aiba doar o diploma, iar activitatea sa lase de dorit. Directorul ANP a mai spus ca este nevoie de o scoala proprie, unde sa fie formati cei care lucreaza in sistemul penitenciar. "Ne confruntam cu falsi profesionisti si intelectuali, care vor doar sa fie promovati. Agentii au nevoie de pregatire si formare. Trebuie sa gasim un spatiu in Bucuresti, sa ne infiintam propria noastra scoala, pe langa centrele de perfectionare din tara unde angajatii merg pentru o anumita perioada de timp. Daca apare o functie, cel care vrea sa o ocupe trebuie sa parcurga o etapa de pregatire, sa dea examene, sa vedem daca merita sau nu promovat. Sa ne facem propria strategie privind resursele umane, pentru ca nu mai avem cadre punctate pentru a fi promovate. Cand e nevoie de promovare, este nevoie de oameni pe care ii cunosti, ai incredere in ei si merita sa fie promovati. Am ajuns sa mutam oameni dintr-un penitenciar in altul, asta nu este o solutie", a precizat comisar Tiberiu Firinel Ungureanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro