Sanitas a respins oferta Guvernului de majorare în două tranşe a salariilor din sănătate şi asistenţă socială mai mici de 1.500 de lei, conform unui comunicat al sindicaliştilor. Consilul Naţional al Sanitas cere creşteri salariale pentru toţi angajaţii şi dă Guvernului un termen de două luni pentru negocieri.
Nici sindicaliştii brăileni nu acceptă oferta de creştere a salariilor în două tranşe, respectiv 5% de la 1 decembrie şi 5% de la 1 martie 2015, doar pentru anumite categorii de personal şi susţin revendicările colegilor din întreaga ţară.
"Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas din România, reunit în şedinţă extraordinară, a analizat oferta guvemamentală privind majorarea veniturilor pentru salariaţii de specialitate din sectorul sanitar şi cel de asistenţă socială, situate sub plafonul de 1.500 de lei, în două tranşe, ofertă făcută ca urmare a protestelor Sanitas din perioada 23-27 iunie 2014. Proiectul de acord încheiat cu Ministerul Finanţelor Publice, care prevedea această creştere, nu a fost validat de către Consiliul Naţional Sanitas", este poziţia Sanitas.
La aceeaşi şedinţă, liderii organizaţiilor judeţene Sanitas au hotărât să susţină în continuare solicitarea de creştere a veniturilor tuturor salariaţilor din sectorul de sănătate şi de asistenţă socială.
"Pentru a da Guvemului posibilitatea identificării surselor de finanţare necesare unei creşteri salariale pentru toţi angajaţii din sistem, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a adoptat o hotărâre conform căreia amână continuarea protestelor până la data de 15 septembrie 2014, perioadă în care negocierile vor continua pentru găsirea soluţiilor optime rezolvării revendicărilor sindicale", mai precizează cei de la Sanitas. Cu alte cuvinte, până la 15 septembrie, conform angajamentului asumat, comisia interministerială şi Federaţia Sanitas va trebui să pregătească proiectul de act normativ care să reglementeze aplicarea principiilor de salarizare prevăzute de Legea nr. 284/2010 în vederea eliminării actualelor inechităţi din grila de salarizare.
Nemulţumirile au fost legate şi de faptul că nici până în acest moment, contractul colectiv de muncă la nivel de sector nu a fost publicat în Monitorul Oficial, deşi termenul invocat de reprezentanţii Guvernului a fost 2-4 iulie a.c. De asemenea, mai spun sindicaliştii, nici până acum nu s-a vehiculat o cifră concretă a posturilor ce urmează a fi deblocate. În acest context, liderii Sanitas au decis în unanimitate să continue pichetările, urmând ca în perioada următoare să se contureze calendarul de proteste. Dacă nici după 15 septembrie 2014 nu vor fi luaţi în seamă, sindicaliştii ameninţă că vor declanşa grevă generală.
Vă reamintim că în ultima săptămână din luna iunie, sindicaliştii Sanitas au declanşat protestele în Capitală. Pe 25 iunie, sindicalişti din sistemul sanitar brăilean s-au deplasat la Bucureşti, unde au pichetat Ministerul Sănătăţii timp de două ore, alături de colegii din alte judeţe.