Sindicaliştii din învăţământ vor lua în discuţie declanşarea grevei generale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sindicaliştii din învăţământ vor lua în discuţie declanşarea grevei generale


Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) va organiza, începând din martie, mai multe acţiuni de protest faţă de măsurile bugetare luate de guvern, calendarul acestora, care ar putea include şi greva generală, urmând să fie stabilit săptămâna viitoare.

"Săptămâna viitoare vom stabili o întâlnire la nivelul Colegiul Naţional al Liderilor FSLI pentru a stabili calendarul acţiunilor de protest pe care le vom începe în martie. Încă nu am stabilit cum vom protesta, însă vom lua în discuţie mitinguri, pichete, greve de avertisment, până la boicotarea examenelor naţionale şi declanşarea grevei generale pe termen nelimitat, în funcţie de disponibilitatea guvernului de a analiza şi rezolva problemele noastre", a precizat, pentru NewsIn, secretarul general FSLI, Liviu Pop.

Motivele pentru care sindicaliştii vor să recurgă la proteste sunt, în principal, reducerile bugetare din ultima vreme. "Aplicarea Ordonanţei 114/2009 privind reducerea a 15.000 de posturi din învăţământ, se face haotic şi pompieristic, existând situaţii în care unele inspectorate şcolare fac abuzuri care vor afecta atât elevii cât şi salariaţii din învăţământ. Fondurile destinate cheltuielilor de personal pentru anul 2010 stabilite pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar sunt insuficiente, deoarece formula de calcul pe baza căreia s-au stabilit aceste costuri nu ţine cont de realităţile din ţara noastră. Veniturile salariale în luna ianuarie 2010 pentru majoritatea angajaţilor din învăţământ au scăzut, aceasta fiind consecinţa prevederilor Legii unice a salarizării şi a Ordonanţei 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora. Creşterea vârstei de pensionare propusă de Guvernul României în Legea pensiilor este o măsură aberantă şi profund inumană, având în vedere speranţa de viaţă în România. De asemenea, FSLI a constatat că reprezentanţii din conducerea Ministerului Educaţiei manifestă o totală lipsă de transparenţă în ceea ce priveşte elaborarea unui nou proiect privind Legea Educaţiei Naţionale şi Statutul personalului didactic", spun reprezentanţii FSLI.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro