Sindicaliştii au obţinut negocieri pe Legea salarizării | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sindicaliştii au obţinut negocieri pe Legea salarizării

* "Am găsit deschidere pentru dialog la ministrul Botiş", a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea

Programate astăzi, de la ora 17.00, la Ministerul Muncii, negocierile privind Legea de salarizare unitară au fost anunţate în urma discuţiilor purtate de reprezentanţii sindicaliştilor cu ministrul de resort, Ioan Botiş. "Am găsit deschidere pentru dialog la ministrul Botiş. La discuţiile de astăzi (marţi - n.r.) am ridicat şi probleme legate de protecţia socială a membrilor sindicali şi de dialogul social. Noi am prezentat o serie de revendicări şi acum aşteptăm răspunsuri", a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din învăţământ (FSLI), Aurel Cornea.
Promisiunea pentru o întâlnire cu Traian Băsescu a fost obţinută în urma discuţiilor purtate cu consilierii prezidenţiali, care le-au comunicat sindicaliştilor că şeful statului este dispus să stea de vorbă cu ei, în viitorul apropiat.

Tot ieri, după protestele de stradă, sindicaliştii au discutat şi cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Întâlnirea cu acesta, însă, nu a dus la niciun rezultat concret, după cum au declarat reprezentanţii sindicatelor.

Funeriu şi Botiş au primit de la sindicalişti memorii cu revendicările salariaţilor din învăţământ, printre care salarii decente pentru personal, adoptarea noii Legi a educaţiei care să asigure reformarea sistemului şi acordarea a cel puţin 6% din P.I.B. pentru Educaţie.

Mulţi dintre sindicalişti au venit la proteste cu fluturaşul de salariu

Cele trei întâlniri au venit după ce ieri, de Ziua Internaţională a Educaţiei, sindicaliştii au participat la două mitinguri şi la un marş pe traseul Guvern - Ministerul Educaţiei - Ministerul Muncii. Mai întâi, între orele 11.00 şi 12.30, circa 5.000 de sindicalişti, potrivit estimărilor Jandarmeriei, au protestat în Piaţa Victoriei, sub sloganul "Salvaţi şcoala românească!". Mitingul a fost organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ, potrivit căreia numărul participanţilor a fost de peste 8.000. Sindicaliştii care au protestat în Piaţa Victoriei au participat, apoi, în coloană, la marşul către sediile ministerelor, unde au fost depuse memoriile şi au avut loc discuţiile cu Funeriu şi Botiş. De la ora 12.30, în faţa Palatului Cotroceni, alţi 2.000 de sindicalişti, de la Federaţia "Spiru Haret" şi Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN), au participat la al doilea miting al zilei, la finalul căruia, în jurul orei 14.00, reprezentanţii protestatarilor au fost primiţi de consilierii prezidenţiali.
Mulţi dintre sindicalişti au venit la proteste cu fluturaşul de salariu, pentru a arăta, astfel, că banii pe care îi câştigă sunt cu mult sub ceea ce înseamnă un trai decent. Dascălii spun că se simt umiliţi în condiţiile în care banii acordaţi învăţământului sunt prea puţini în raport cu importanţa acestui domeniu.

Ordinea la acţiunile sindicale de ieri a fost asigurată de 870 de poliţişti, dintre care 250 de la Poliţia Rutieră, şi de 500 de jandarmi. Traficul rutier a fost restricţionat în zonele unde au avut loc protestele.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro