Simulare Evaluarea Națională 2023! Elevii brăileni au obținut 21 note de 10 la proba de matematică | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Simulare Evaluarea Națională 2023! Elevii brăileni au obținut 21 note de 10 la proba de matematică

* cu 82% promovabilitatea la română, 65% la matematică, rezultatele sunt mai bune față de simularea județeană din ianuarie, când la proba de matematică promovabilitatea a fost sub 50%

 

 

S-au anunțat rezultatele la simularea examenului de Evaluare Națională 2023 organizată de Ministerul Educației! După cum informează Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila, probele simulării s-au desfășurat în perioada 20-22 martie, iar în județul nostru s-au înscris  2.657 de elevi de clasa a VIII-a din 75 unități de învățământ cu personalitate juridică.

La proba de Limba și literatura română au participat 2.290 de candidați (86,19% din totalul elevilor înscriși), iar dintre aceștia un număr de 1.871 de candidați (81,70%) au promovat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Peste 30% dintre elevi au obținut note peste 8, iar un elev a făcut o lucrare de 10. Iată cum arată statistica pe note: între 5 și 5,99 – 348 note, între 6 și 6,99 – 375 note, între 7 și 7,99 – 394 note, între 8 și 8,99 – 454 note, între 9 și 9,99 – 299 note. Au fost și 419 elevi care nu au reușit să obțină minim nota 5.

La proba de Matematică au participat 2.287 de candidați (86,07% din totalul elevilor înscriși), iar promovabilitatea este de 64,89%, adică 1.484 de candidați au promovat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Au fost și multe note de 10, 21elevi reușind această performanță. Distribuția pe note arată astfel: între 5 și 5,99 – 462 note, între 6 și 6,99 – 337 note, între 7 și 7,99 – 273 note, între 8 și 8,99 – 257 note, între 9 și 9,99 – 134 note. Există și 803 elevi care au luat note sub 5.

Rezultatele mai bune față de prima simulare, mai ales la matematică

Rezultatele obținute de elevii brăileni la simularea națională sunt mai bune față de notele de la simularea județeană organizată de ISJ Brăila în luna ianuarie. Promovabilitatea a crescut atât la limba română – 75,90% la prima simulare, dar mai ales la matematică. Concret, la prima simulare promovabilitatea a fost de 49%, adică jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a au luat note sub 5. Acum după simularea națională, procentul a crescut la 65%. De asemenea, tot la matematică a crescut și numărul notelor de 10, doar doi elevi reușind această performanță la simularea din ianuarie.

Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale obținute de elevii brăileni sunt mai bune și față de media națională. Potrivit Ministerului Educației, la Limba română promovabilitatea este de 75,3%, iar la Matematică de 59,2%.

Reamintim că notele obținute de elevi la simulări nu se trec în catalog, cu excepția cazurilor în care elevii solicită în scris acest lucru. De asemenea, în mod obligatoriu, aceste rezultate vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro