Simona Halep, starul în ascensiune al lunii iulie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Simona Halep, starul în ascensiune al lunii iulie

Jucătoarea Simona Halep, care va ocupa locul doi în clasamentul mondial începând de săptămâna viitoare, a fost desemnată de fani pe site-ul wtatennis.com drept "starul în ascensiune a lunii iulie".
Ea a primit 82 la sută dintre voturi, fiind urmată de jucătoarea ucraineană Elina Svitolina (13 la sută) şi de japoneza Kurumi Nara (cinci la sută).
Halep a fost nominalizată şi la categoria "jucătoarea lunii iulie", sondaj în care a ocupat locul secund, cu 41 la sută din voturi, după americanca Serena Williams, locul 1 WTA, 49 la sută din voturi, dar înaintea danezei Carline Wozniacki, locul 13 WTA, cu 10 la sută.
În iulie, Halep a câştigat la Bucureşti cel de-al doilea turneu din acest an, după cel de la Doha (Qatar).
Luna trecută, Halep a jucat doar în turneul de la Bucureşti, dar şi în a doua săptămână de la Wimbledon. "Chiar mi-am dorit să joc în acest turneu şi să-l câştig. Finala a fost una emoţionantă. Publicul a fost incredibil şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au avut un rol în acest turneu", a spus Halep.
Celelalte vedete în ascensiune ale lunii în 2014 au fost canadianca Eugenie Bouchard (ianuarie, mai şi iunie), Kurumi Nara (februarie), Elina Svitolina (martie) şi Donna Vekici (aprilie).
În fiecare lună, WTA nominalizează trei jucătoare de până în 23 de ani, câştigătoarea fiind desemnată în urma voturilor fanilor de pe site-ul oficial al asociaţiei, wtatennis.com, citat de Mediafax.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro