Jucătoarea română de tenis Simona Halep, principala favorită, a fost învinsă de Kristina Mladenovic (Franţa), cu 2-6, 6-0, 7-6 (4), vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA pe iarbă de la Birmingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 665.900 dolari.
Halep, numărul trei mondial, a cedat după o oră şi 52 de minute în faţa numărul 43 ATP, aceasta fiind a doua victorie a franţuzoaicei în faţa româncei, pe care a mai întrecut-o anul trecut în primul tur la Paris, cu 7-6 (1), 6-4.
Simona a controlat clar primul set, a condus cu 3-1 şi 4-2, a reuşit un nou break şi apoi a închis setul cu 6-2, în 27 de minute, relatează Agerpres.
A urmat un „blackout" total al româncei, care a culminat cu ghemul patru în care a comis trei duble greşeli. Mladenovic (22 ani) a luat setul în 23 de minute.
În setul decisiv, meciul a fost foarte strâns, dar Halep a fost într-o continuă cursă de urmărire: Mladenovic a avut 1-0, 2-1, 3-2, 4-3, reuşind apoi un break pentru 5-3. Simona a revenit şi a câştigat pe serviciul adversarei, iar apoi a egalat (5-5), meciul ajungând în tiebreak. Halep a condus o singură dată, cu 4-3, dar apoi a pierdut patru puncte la rând, setul şi meciul.
Românca a reuşit 21 de mingi direct câştigătoare în acest meci, iar Mladenovic a avut 27. Halep a comis 30 de erori neforţate, faţă de 27 ale franţuzoaicei.
Halep va primit pentru participare 16.725 dolari şi 100 puncte WTA. Simona Halep era programată să joace vineri şi la dublu în sferturi, alături de britanica Heather Watson, împotriva perechii Yung-Jan Chan (Taiwan)/Jie Zheng (China), dar a abandonat după înfrângerea la simplu.
Cu o zi înainte, joi, Simona Halep se calificase în sferturile de finală ale ambelor probe din cadrul turneului WTA de la Birmingham. La simplu o învinsese pe sportiva cehă Klara Koukalova, iar, alături de britanica Heather Watson, s-a impus şi la dublu în faţa unei perechi redutabile, Anabel Medina Garrigues/Arantxa Parra Santonja (Spania).