E, in loc sa speculeze la maxim acest moment, Simona Draghincescu a dat cu mucii in fasole. Adica s-a pus singura intr-o situatie penibila, facindu-se de ris in fata celor care incepusera sa vada in ea o alternativa la Cibu, la orice e nasol in orasul asta. Este clar ca treaba asta cu protestul "celor 150 de angajati" de la DAPT fata de hotarirea luata de CLM cu privire la reorganizarea institutiei a fost pusa la cale de directoarea Draghincescu. Poa' sa-mi povesteasca ea trei ore la telefon ca acest lucru nu-i adevarat, eu ramin la parerea mea. Imi vine greu, chiar foarte greu sa cred ca in anul 2008, cind oamenilor abia daca le pasa de mama lor bolnava, cind fratii nu se viziteaza cu lunile, pentru ca sint ocupati sa supravietuiasca, niste muncitori de la Piata se mobilizeaza de capul lor, string semnaturi si isi leaga unii altora banderole pe brat pentru a-l sustine pe un director vremelnic, cum este Simona Draghincescu. In plus, cred ca si acesti muncitori sint constienti ca acest protest nu va schimba cu absolut nimic lucrurile.
Simona Draghincescu a gresit. De fapt, ce a incercat ea sa faca? Sa atraga atentia asupra manevrelor pe care Cibu incearca sa le faca la Piata, da? Pai, si-atunci daca asta a fost intentia ei, de ce nu a iesit ea in fata sa-i tina piept lui Cibu? I-a bagat la inaintare pe muncitorii astia amariti, un fel de victime colaterale in razboiul Cibu-Simona.
Mie, unul, protestul orchestrat de Simona mi-a provocat o senzatie de sictir generalizat. Ce a vrut, de fapt, Simona sa ne faca sa intelegem? Ca subalternii o iubesc mai mult decit pe propria lor lor leafa? E, in acest caz, afirm cu toata raspunderea ca Simona Draghincescu se comporta deja ca un dictator. Si stiti si voi cum gindesc dictatorii: as pleca si miine, dar problema este ca nu ma lasa poporu'!