Primarul municipiului, Aurel Simionescu, nu este deloc ingrijorat de declaratiile recente ale liderilor PDL, cum ca ei nu sint la guvernare in plan local, nu au nici o colaborare oficiala cu PSD-ul si nici o obligatie fata de acest partid. Simionescu este convins ca democrat-liberalii fac doar o demonstratie de forta, in prag de alegeri parlamentare, iar PDL-istul Stanel Necula isi va vedea de treaba, ca viceprimar: "Eu astept sa se termine campania electorala si apoi ne vedem de treaba. Acum, sint formule de campanie electorala, dar eu va asigur ca domnul Necula isi vede de treaba. Dvs ati vazut cum s-a votat si la Consiliul local Municipal si la cel Judetean. Atit timp cit sint niste chestiuni in interesul comunitatii, pe care noi le discutam impreuna, nu cred ca putem avea o atitudine impotriva lor. Inca o data va spun, sintem in campanie, fiecare doreste sa-si maximizeze rezultatele si fiecare gindeste in felul lui cum poate obtine aceasta maximizare. Pe de alta parte, eu sint sigur ca cei din PDL au nevoie de spatiu pentru sediu si avem o solutie temporara, sa vedem daca o vor agrea. Mai concret, este vorba ca, pentru urmatoarele trei luni, sa le oferim un sediu unde a fost DSP-ul, pe strada Pensionatului, ca sa-si poata desfasura activitatea. Pina atunci vedem si ce se intimpla cu cabinetul parlamentar vizat de ei, pentru ca, altfel, vor fi tot felul de contestatii si ei tot nu vor putea folosi acel sediu".
Amintim ca Simionescu a declarat de la bun inceput ca i se pare normal ca, la momentul la care sediul fostului PD, transferat pe cabinetul parlamentar al deputatului Horia Vasioiu intr-un mod mai mult sau mai putin corect, va fi eliberat - adica, cel mai probabil, in trei luni -, acesta sa revina PDL-ului.