Pe fondul luptelor politice purtate la centru pentru şefia PSD şi al nou formatului nucleu anti-Geoană, primarul Aurel Simionescu, prim-vicepreşedintele social-democraţilor brăileni, a ieşit şi el la înaintare, trasând în linii mari profilul ideal al celui care ar trebui să devină conducătorul partidului din care face parte.
Iată profilul întocmit de Simionescu: "Eu cred că ar trebui să se găsească o formulă cu un lider recunoscut, care să fie capabil de a lucra în echipă şi de a constitui o echipă puternică".
De asemenea, edilul-şef a ţinut, în numele partidului, să-şi exprime şi nemulţumirea faţă de comportamentul lui Mircea Geoană în campania prezidenţială, însă folosind un soi de reticenţă pacifistă: "Există o stare de nemulţumire în partid faţă de comportamentul domnului Geoană pe final de campanie, şi aici mă refer în special la vizita făcută lui Vântu", a precizat Simionescu.