Simionescu a dormit în bocanci în loc să salveze CET-ul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Simionescu a dormit în bocanci în loc să salveze CET-ul

Deputatul PDL de Brăila, Viorel Balcan, este de părere că pentru situaţia tragică în care a ajuns CET-ul Brăila sunt de vină atât primarul Aurel Simionescu, cât şi consilierii PSD din Consiliul de Administraţie şi AGA ale societăţii CET, care nu au ştiut să gestioneze situaţia. Recent, în cadrul unei conferinţe de presă, Balcan a precizat că, din punctul său de vedere, nu s-au luat măsuri de redresare a CET-ului şi recuperare a datoriilor de la populaţie din pur populism şi nu din alte considerente. "Problema CET-ului este una dureroasă pentru brăileni. Iată că, încă o dată, se demonstrează că primarul Simionescu nu gestionează treburile Brăilei aşa cum se cuvine. Este ruşinos ceea ce se întâmplă, este ruşinos că are reprezentanţi consilieri PSD în Consiliul de Administraţie şi AGA societăţii CET şi iată că, după mulţi ani, şi la Brăila se întâmplă ceea ce nu trebuia să se întâmple. Datoriile la gaze, pentru care societatea respectivă le-a oprit furnizarea gazelor, sunt de peste 80 miliarde lei vechi, iar suma de peste 130 miliarde este de încasat de la asociaţiile de locatari. Datoriile CET-ului nu sunt create în ultimele luni sau în ultimul an. Ele sunt acumulate de-a lungul timpului şi din populism şi din alte considerente nu s-au luat măsuri de redresare economică a acestei societăţi", a comentat Viorel Balcan în cadrul conferinţei.
Deputatul l-a atacat dur pe edilul-şef, spunând că, în opinia sa, Simionescu nu a făcut decât să stea şi să "doarmă în bocanci", în vreme ce CET-ul se ducea de râpă, însă a recunoscut că parte din vină au şi primarii dinaintea lui Simionescu, care au acceptat managementul defectuos de la CET: "Primarul a stat şi a dormit în bocanci, nu a făcut nimic şi nu s-a luat niciun fel de măsură. Mai mult de atât, Primăria Brăila, când a preluat CET-ul de la Ministerul Economiei, s-a angajat că va moderniza şi repara capital această societate, care, aşa cum funcţionează ea astăzi, lucrează cu mari pierderi. De la CET şi până la intrarea în municipiu sunt pierderi de peste 30% din agentul termic. Chiar 35%. Toate instalaţiile CET-ului sunt depăşite, lucrează cu un consum foarte mare de gaze. Managementul defectuos care a fost de-a lungul anilor şi acceptat de primarii care au fost până acum, iată unde ne-a adus. Datornicii trebuia constrânşi să-şi plătească datoriile către CET. Cu toate că s-a dat drumul la căldură, aceasta este într-o măsură foarte mică, iar Primăria trebuie şi are obligaţia de a asigura agentul termic către populaţia municipiului, în special către bunii platnici, pentru că ei suferă în frig", a mai subliniat deputatul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro