Primarul Aurel Simionescu a venit, ieri, cu o replică la adresa acuzaţiilor aduse în ultima perioadă de către opoziţia brăileană în privinţa deszăpezirii. În cadrul unei conferinţe de presă, la sediul PSD Brăila, acesta i-a invitat pe "cârcotaşi" să participe la acţiunile desfăşurate în municipiu şi să lase criticile în seama presei.
"Îi aştept, indiferent de culoare politică, putere sau opoziţie, să vină cu ceva pentru Brăila. Pentru critici avem presă. Cred eu că trebuie să venim cu lucruri concrete. Dacă cineva vine cu o soluţie pozitivă despre ceea ce am putea face şi cu suportul respectiv nu numai cu gânduri, că asta putem avea toţi, atunci eu voi fi primul care voi spune acest lucru. Aşa cum le-am mulţumit domnilor consilieri care s-au implicat şi cu o noapte înainte şi azi-noapte în rezolvarea atât cât s-a putut a unor probleme legate de oraş", a declarat Simionescu, menţionând că unii dintre consilierii locali au luat parte la acţiunile de deszăpezire. În aceeaşi ordine de idei, primarul a făcut şi un scurt bilanţ al evoluţiei demersurilor făcute pentru eliberarea străzilor oraşului şi rezolvarea problemelor din judeţ. "Eu cred că după-amiază, mâine cel târziu, vom avea acces în toate localităţile noastre. Când spun acces să nu înţelegem că discutăm despre tot drumul liber, dar dacă există anumite cazuri să poată fi soluţionate, să ajungă salvarea şi să ducă oamenii la spital. (...) Dacă discutăm despre municipiu, străzile principale au fost menţinute, s-a circulat fără nicio problemă. În momentul de faţă, străzile secundare din raportul pe care l-am avut dimineaţă sunt desfăcute, mai sunt câteva pe care le-am inventariat şi urmează să se intre pe ele. Lumea vrea parcări, să se scoată zăpada. Am avut seria de consilieri municipali care au participat. Au venit acum şi şi-au spus şi ei părerea, pentru că mai ales în cartiere sau în parcări unde lucrurile sunt extrem de strânse, facem curat, dar cetăţenii scot aproape instantaneu din curte zăpada şi nu se mai cunoaşte că acolo s-a întâmplat într-adevăr ceva. Deci, haideţi să vedem ce şi cum este", a mai completat sursa citată.