Altfel nu se explică reacţiile tot mai ciudate ale lui Aurel Simionescu, care mai are un pic şi se crede Arnold în Terminator 3. Şi eu, unul, chiar cred că Simi nu joacă teatru, că ieşirile lui nervoase sunt regizate. Poate ar fi cazul ca ministrul Mihai Tudose să fie luat niţel la întrebări, să aflăm ce pastile îi dă acestuia.
De exemplu, zilele trecute, Simi mai avea un pic şi îi scalpa pe cei care se vor ocupa de deszăpezirea 2015-2016, în Brăila. Simionescu a dat ultimatumuri şi a anunţat că îi va controla la sânge, în data de 16 octombrie 2015, să vadă dacă au toate utilajele în ogradă, căci nu mai vrea ca iarna să ne ia pe nepregătite. Atât de vehement a fost Simionescu, încât ziceai că e la vreo dezbatere electorală, unde trebuie să arate că are sânge în instalaţie, cum se zice. Până şi colegii de la Obiectiv au fost impresionaţi de ieşirea lui Simionescu şi au dat următorul titlu: "Simionescu pune biciul pe firmele care fac deszăpezirea". Un titlu absolut corect, privit în lumina ultimelor evenimente întâmplate. Numai că, fiind vorba despre Simi cel Moale, tare mi-e teamă că după ce Brăila va fi fost învinsă de prima zăpadă mai consistentă, titlul ar fi trebuit să fie de fapt: "Simionescu pune pliciul pe firmele care fac deszăpezirea".